Secretarul de stat Andrei Baciu, despre introducerea permisului sanitar în România: Se dicută în coaliție

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a confirmat, duminică seara, că în cadrul coaliției de guvernare se discută despre condiționarea accesului la anumite spații și servicii publice de dovada vaccinării, măsură care este introdusă deja în mai multe state europene.

Declarația a fost făcută duminică seară, la postul B1TV. Andrei Baciu nu a oferit detalii, dar a confirmat că măsura este discutată în coaliție și va fi anunțată în momentul în care există o decizie finală.

„Ține de etică și cum abordez eu o astfel de politici de sănătate publică și vedem că lucrurile variază de la o țară la alta, însă sunt profund dependente de caracteristicile culturale ale fiecărei societăți în parte și de felul cum ne raportăm la vaccinare în acest moment.

Sunt două tipuri mari de abordări: să stimuleze vaccinarea, sunt analize, se va lua o decizie la nivelul coaliției, la nivelul Guvernului. Sunt decizii importante, care ne afectează viața fiecăruia și nu am vrea să le comunicăm mai devreme față de momentul deciziei. Riscăm să venim cu informații parțiale.

Pe de cealaltă parte, chestiuni sociale dependente de statutul de persoană vaccinată sau nu, la fel sunt chestiuni importante pentru viața fiecăruia dintre noi și aș vrea să discutăm când avem o decizie finală, pentru a ne asigura că menținem seriozitatea și fermitatea unei decizii luate, communicat”, a declarat, la B1TV,  secretarul de stat Andrei Baciu.

Reamintim că șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, vineri, că pentru noul val al pandemiei abordarea autorităților se schimbă, fiind luat în calcul un scenariu ca cel aplicat în Franța sau Grecia, care include măsuri precum accesul în anumite spații publice doar pentru vaccinați sau vaccinarea obligatorie pentru cadrele medicale, după cum a relatat RostOnline.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Secretarul de stat Andrei Baciu, despre introducerea permisului sanitar în România: Se dicută în coaliție”

  1. Și medicii competenți, care vor refuza vaccinarea, ce se va întâmpla cu ei? Vor fi trimiși în gulag? Evident că după medici vor avea pretenția ca și profesorii sau toți angajații instituțiilor Statului să fi ”imunizați”.

Comentariile sunt închise.