Zeci de mii de pelerini sunt așteptați la Hramul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj, în perioada 13-15 august 2021.
Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, anunță Mitropolia Clujului.
Pelerinajul amintește de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.
Procesiunea va începe sâmbătă, 14 august 2021, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae, din parcul central al orașului Gherla, și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mânăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.
Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 2.00.
În ziua praznicului, duminică, 15 august 2021, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.
Programul slujbelor
Joi 12 august
06.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
18.00 Ceasul IX , Vecernia, Pavecerniţa Mică şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului
21.00 Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I
Vineri 13 august
07.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – Slujește și predică Preasfinșitul Părinte Macarie al Europei de Nord
15.00 Taina Sfântului Maslu
18.00 Ceasul IX, Vecernia şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului
21.00 Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul I
Sâmbătă 14 august
07.00 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Ceasurile III şi VI
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – Slujește și predică Preasfinșitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
12.00 Taina Sfântului Maslu
12.00 Procesiunea „La Nicula colo-n deal”, din Gherla spre Mănăstirea Nicula
18.00 Vecernia cu Litie – Slujeşte Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei
21.30 Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului
22.00 Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului
Înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 0200)
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare
Duminică 15 august – Praznicul Adormirii Maicii Domnului
05.00 Sfânta Liturghie în biserică
08.00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului
09.00 Sfânta Liturghie arhierească, Slujește și predică Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
Un comentariu la „13-15 august 2021. Zeci de mii de pelerini sunt așteptați la Hramul Mănăstirii Nicula”
Comentariile sunt închise.