Actorul Dorel Vişan a prezentat, miercuri, în conferinţa de deschidere a Festivalului Serile Filmului Românesc, radiografia vremurilor noastre, de la condiția omului, în general, care și-a pierdut sensul vieții, la cea a artistului, în particular.
Niciodată în omenire nu a fost aşa o bătaie de joc de om cum este astăzi, a subliniat marele actor român, Dorel Vișan, potrivit Agerpres.
„Drumul omenirii de la această oră, fie că le place unora, fie că nu le place, se îndreaptă spre animalizarea omului. Niciodată în omenire nu a fost aşa o bătaie de joc de om cum este astăzi. Să nu mai poţi intra în biserică, să nu mai poţi intra în teatru numai dacă te supui unor ticăloşi. Este foarte grav ce se întâmplă astăzi în lume şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru”, a subliniat Dorel Vișan.
Marele actor al scenei şi filmului românesc şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că la nivel naţional nu mai sunt organizate festivaluri artistice.
„Noi, artiştii, nu suntem nişte instrumente ca să-i facem pe ceilalţi să râdă. Noi facem un apostolat sau cel puţin aşa făceau cei care nu mai sunt şi îi vom evoca mâine (Draga Olteanu Matei, Stela Popescu, Gheorghe Dinică, Vladimir Găitan vor fi evocaţi joi în cadrul Galei CineMemoriam-n.r). Teatrul şi filmul sunt nişte altare laice. Nu sunt nişte locuri de şmecherii şi de manifestare a gărgăunilor din capul unora, ci sunt locuri în care se transmit mesaje de bine, de adevăr şi de frumos.
Aceste trei cuvinte artiştii nu le pot despărţi. Unul faţă de celălalt nu au valoare. Noi am uitat un lucru, că suntem duali. Suntem formaţi din materie şi spirit, din trup şi suflet. Fiind formaţi din aceste două lucruri, avem două gândiri: o gândire materialistă şi o gândire spiritualizată. Tragedia lumii moderne este că omul nu mai participă cu toată gândirea fiinţei lui, ci participă numai cu gândirea materialistă, cu gândirea în maşină, este robul telefonului, este robul calculatoarelor, este robul reclamelor idioate.
Este tot ce vrei, dar nu mai participă cu gândirea lăuntrică, gândirea lăuntrică ce te deschide pentru a-ţi depăşi necazurile şi care te deschide spre revelaţia divină, singurul lucru care dă sens”, a explicat actorul Dorel Vișan.
În perioada 11-15 august la Iaşi se desfăşoară cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc. Evenimentul este organizat de ARTIS, cu sprijinul Primăriei Iaşi şi Ateneului Naţional din Iaşi.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024