AUR solicită GRAȚIEREA tânărului cu handicap psihic, condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Claudiu Târziu: Un amărât condamnat pe nedrept

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îi solicită președintelui Iohannis să îl grațieze pe Matei Strugurel, tânărul cu handicap psihic care a fost condamnat la închisoare pentru zădărnicia bolilor, chiar dacă testul covid a dovedit ulterior că nu era infectat.

AUR cere Consiliului Superior al Magistraturii să se sesizeze din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care Curtea de Apel Ploiești a instrumentat și soluționat cauza penală avându-l drept subiect pe cetățeanul român Matei Strugurel, afectat de un handicap psihic, a transmis partidul AUR, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Matei Strugurel, cetățean român cu handicap psihic, care, până la vârsta de 21 de ani, a fost în grija statului, a fugit din spital înainte ca medicii să afle rezultatul testului covid. Testul era negativ. Matei declarase că i-a fost frică să nu ia covid din spital, el fiind și bolnav de TBC. Procurorii i-au deschis dosar penal, iar tânărul a fost condamnat la un an de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

AUR cere CSM, prin Inspecția Judiciară, să verifice ce s-a întâmplat în acest caz halucinant. Totodată, atragem atenția că este nevoie de o reformă reală a sistemului judiciar, care să facă dreptate pentru România și pentru români”, se precizează în comunicatul de presă.

Totodată, AUR solicită președintelui Klaus Iohannis să acorde neîntârziat grațierea individuală lui Matei Strugurel.

„Un amărât a fost condamnat pe nedrept la un an de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, revoltând opinia publică din România. Mai mulți juriști susțin că în acest caz au fost săvârșite erori de la un capăt la altul al cercetării și procesului. Atât circumstanțele personale, cât și lipsa consecințelor reale ale faptei impuneau renunțarea la urmărirea penală a acestui biet om. Atragem atenția că este nevoie de o reformă reală a sistemului judiciar, care să facă Dreptate pentru România și pentru români”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

Reamintim că Matei Strugurel este primul este român condamnat la închisoare cu executare, după ce a plecat din spital înainte să primească rezultatul testului de covid, după cum a relatat RostOnline.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „AUR solicită GRAȚIEREA tânărului cu handicap psihic, condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Claudiu Târziu: Un amărât condamnat pe nedrept”

Comentariile sunt închise.