Expoziție de fotografie „Istroromânii”, la Muzeul Satului, de Ziua Limbii Române. Fotografii, premiați de Patriarhul Daniel

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, marți, 31 august, ora 13.00, cu prilejul Zilei Limbii Române, expoziția de fotografie „Istroromânii”, dedicată românilor ce trăiesc în Peninsula Istria din Croația, au anunțat organizatorii prin intermediul unui comunicat.

Imaginile- document au fost realizate de Gheorghe Vasile Petrilă, Ovidiu Bogdan Gabor și Constantin Liviu Demeter, în perioada 24 august – 6 septembrie 2019, în Peninsula Istria din Croația.

„Considerați o ramură a românilor, ei înșiși numindu-se vlåşi, vlahi sau rumâńi (rumâri), locuitorii din câteva localități rurale de la poalele muntelui Učka, în special din satele Žejane și Šušnjevica, vorbesc o limbă ce aparţine limbilor romanice, la fel cu aromâna şi meglenoromâna. The UNESCO Atlas of the World’s Languages in Danger consideră că limba istroromână este „grav periclitată”, întrucât nu există nici învăţământ, nici presă scrisă în această limbă”, se precizează în comunicat.

Peisajele, arhitectura locuințelor și a satelor, instituțiile publice – biserica, primăria, școala, căminul cultural, ocupațiile și tradițiile, alături de portretele locuitorilor întregesc imaginea unui grup etnic de proporții reduse care dorește să își păstreze în arealul pe care îl locuiește identitatea lingvistică și culturală.

Fotografii Constantin Liviu Demeter, Gheorghe Petrilă şi Ovidiu Gabor au primit luni Diploma Anului Omagial 2021 cu medalie. Distincţiile le-au fost acordate de Patriarhul Daniel, la Reşedinţa Patriarhală, „în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru merite deosebite în păstrarea credinţei ortodoxe şi promovarea culturii creştine”, a anunțat Basilica.ro.

„Este o şansă pentru a arăta ceea ce aţi găsit dumneavoastră în Peninsula Istria unde sunt aceşti locuitori minunaţi care se numesc vlahi. Dumnezeu să vă binecuvinteze!”, a spus Patriarhul Daniel.

Potrivit sursei citate, Constantin Liviu Demeter a oferit mai multe informaţii legate de proiectul demarat în anul 2019.

„În cadrul Facultăţii de Istorie din Oradea, am avut un curs susţinut de profesorul Sever Dumitraşcu, în care era prezentată comunitatea istroromânilor din Istria. Una dintre localităţile de aici se numeşte Crişan. Fiind din Crişana, mi‑am dorit să îi vizitez pe aceşti istrieni. În 2019, împreună cu cei doi colegi, prin Asociaţia EtnoFotoArt şi cu ajutorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, timp de două săptămâni, am realizat un reportaj fotografic despre comunitatea istroromânilor, unde sunt aproximativ 500 de persoane, dintre care circa 200 încă mai vorbesc dialectul vlašca. În această peninsulă, istroromânii pot fi întâlniţi doar în mediul rural, pe ambii versanţi ai Muntelui Učka, neexistând un oraş al lor”.

Imaginile surprinse vor fi valorificate într-o expoziţie la Muzeul Satului.

I‑am fotografiat după rigorile Şcolii Monografice Dimitrie Gusti, iar în 31 august avem o expoziţie de fotografie la Muzeul Satului. Am venit cu bucurie la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru a‑i prezenta rezultatul muncii noastre, ştiind că anul acesta a fost declarat în Patriarhia Română Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”.

Expoziția va fi deschisă pentru public marți, 31 august 2021, ora 13:00, în Sala „Gheorghe Focșa” a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Șoseaua Kiseleff nr. 28 și va putea fi vizitată în perioada 31 august – 3 octombrie 2021, de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00 – 18:00.

 

 

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost