FOTO/ Peste 10.000 de pelerini, prezenți la Mănăstirea Nicula, sâmbătă, 14 august

Peste 10.000 de pelerini au ajuns, sâmbătă, la Hramul Mănăstirii Nicula, câmpul din jurul mănăstirii fiind plin de oameni, anunță presa locală.

Oamenii continuă să vină, anunță Dejeanul.ro, în noaptea de sâmbătă spre duminică urmând să fie scoasă spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

La Mănăstirea Nicula, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului este precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, după cum a anunțat RostOnline.

Pelerinajul amintește de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

În ziua praznicului, duminică, 15 august 2021, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost