În Franța, de luni, 9 august, obligativitatea permisului sanitar se extinde într-o serie de locuri publice, precum restaurante, cafenele, târguri, spitale, cubluri de sport sau mari centre comerciale, anunță RFI.
Mai multe decrete de aplicare au fost publicate, duminică, după ce legea privind paşaportul sanitar a fost validată joi de Consiliul constituţional.
Astfel, permisul sanitar va fi necesar pentru a mânca într-un restaurant, bea o bere sau o cafea pe terasa unui bar, viziona un film la cinema sau face cumpărături într-un magazin sau centru comercial de peste 20.000 m2.
Pentru acestea din urmă comerţuri – vreo 350 în toată Franţa – decizia de a cere sau nu paşaportul la intrare va fi luată de prefect ţinând cont de situaţia epidemiologică în regiunea respectivă.
De asemenea, paşaportul va fi cerut la urcarea în avioane, la bordul trenurilor rapide sau inter-regionale, pentru vizitele în azilurile de bătrâni şi la intrarea în spitale, cu excepţia urgenţelor.
În schimb, pentru o consultaţie medicală într-un cabinet privat nu va fi nevoie de paşaport, scrie sursa citată.
Reamintim, paşaportul sanitar poate lua una din următoarele trei forme: fie un test de depistare negativ de cel mult 72 de ore, fie dovada unei vaccinări complete, fie dovada că ai fost bolnav si te-ai vindecat de Covid în ultimele 6 luni.
În Franța, impunerea permisului sanitar a fost contestată prin proteste masive în ultimele patru săptămâni. Doar sâmbătă, 7 august, au ieșit în stradă sute de mii de oameni. Chiar și așa, Guvernul Macron nu pare convins să renunțe la aceste măsuri sanitare, anume obligativitatea vaccinării pentru anumite categorii profesionale și impunerea permisului sanitar.
- Prezidențiale 2024. Românii își aleg viitorul președinte. A început votul în diaspora - 22 noiembrie 2024
- După George Simion, Claudiu Târziu e acuzat că ar avea interdicție în Ucraina. „Nu mă sperie nici securiștii ucraineni și nu mă vor opri nici agenții lor de influență din România!” - 21 noiembrie 2024
- Noul tren Alstom s-a stricat a doua zi după inaugurare. Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Brigada PSD ne lasă moștenire un munte de maculatură de propagandă și o țară devastată de incompetență - 21 noiembrie 2024