Credincioșii Parohiei Oborul Vechi din Capitală au participat joi, 9 septembrie 2021, la sărbătoarea închinată Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, ocrotitorii bisericii parohiale, anunță Ziarul Lumina.
Sărbătoarea închinată Sfinților Părinți Ioachim și Ana a început la Parohia Oborul Vechi încă din ajun, prin aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca Nouă, județul Giurgiu.
A doua zi, la Biserica Oborul Vechi, singurul lăcaș de cult din Capitală cu hramul „Sfinții Ioachim și Ana”, ziua de sărbătoare a început de dimineață cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Trăim o bucurie deosebită astăzi la această veche biserică bucureșteană, zi în care, după rânduiala Bisericii, se pomenesc Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. Întotdeauna, după praznicele împărătești, a doua zi este dedicată acelora care au contribuit la evenimentul prăznuit cu o zi înainte. Acum, după marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, avem sărbătoarea Sfinților ei Părinți, Ioachim și Ana, cei care au adus-o în lumea aceasta.
Sunt cei care au ajuns la o stare de virtute înaltă, care a atras dragostea și binecuvântarea lui Dumnezeu și i-a făcut să fie împreună-lucrători la taina cea mare a mântuirii neamului omenesc, ce avea să se săvârșească prin acceptul Preasfintei Fecioare Maria de a primi în ființa sa smerită, blândă și plină de virtuți pe Cel ce este creatorul cerului și al pământului, pe Cuvântul lui Dumnezeu, care S-a întrupat. O lucrare ca aceasta este cu totul minunată și puțini oameni s-au putut ridica la o asemenea înălțime spirituală de a fi aleși de Dumnezeu să fie împreună-lucrători la o taină atât de minunată. Este o taină unică, dar cu efecte veșnice în istoria umanității și în devenirea omului după voia lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.
Preasfinția Sa a subliniat că, prin credință puternică și rugăciune, rânduiala firii este biruită de Dumnezeu, scrie sursa citată.
„Maica Domnului a adus Sfinților Ioachim și Ana cinstea și bucuria cea mai mare. Unde Dumnezeu voiește, rânduiala firii este întreruptă ca să lase loc puterii lui Dumnezeu. Unde voiește Dumnezeu se biruiește rânduiala firii. În această zi de sărbătoare primim în sufletele noastre speranță și nădejde că, dacă vom fi cu adevărat credincioși în cuvântul lui Dumnezeu, vom avea speranță de mântuire”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca Nouă rămâne spre închinare până vineri, 10 septembrie 2021.
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024
- Premierul Ciolacu se întâlnește cu Viktor Orban, vineri, la Budapesta. Din delegația României face parte și Kelemen Hunor, președintele UDMR - 22 noiembrie 2024
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024