Patriarhul Daniel, binecuvântare pentru elevii, părinții și profesorii români de pretutindeni, în noul an școlar

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare pentru elevii, părinții și profesorii români de pretutindeni, cu ocazia noului an școlar.

Redăm integral mesajul Patriarhului Daniel:

„Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii, învățătorii și profesorii români de pretutindeni, la începutul anului şcolar 2021-2022.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 An omagial al pastoraţiei românilor din afara României. Prin slujitorii ei, Biserica Ortodoxă Română îi sprijină și încurajează credincioşii ortodocşi români din afara granițelor țării, înțelege bucuriile lor, dar și greutățile cu care aceștia se confruntă.

Prin evenimentele culturale și acțiunile social-filantropice, organizate la nivelul Patriarhiei Române, se creează și se consolidează legături spirituale între comunități românești din țară și cele din diaspora română. Astfel, în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021, în Patriarhia Română s-a desfășurat Concursul Național Catehetic Biserica: familia românilor de pretutindeni, care s-a adresat copiilor din grupele catehetice parohiale din țară și din diaspora, înscrise în Programul Național Catehetic Hristos împărtășit copiilor. Grupurile de cateheză participante au realizat și au implementat miniproiecte având caracter cultural și filantropic, adresate cu preponderență familiei.

Copiii și tinerii au fost totdeauna binecuvântaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Învăţătorul desăvârșit, Care i-a preţuit (cf. Matei 14, 21), i-a ajutat (cf. Luca 7, 11-15; 8, 41-56), i-a primit cu dragoste (cf. Matei 19, 13-15; Marcu 10, 13-16; Luca 18, 15-17) și i-a ascultat cu atenţie (cf. Matei 19, 16-22). Urmând atitudinea lui Iisus, Biserica a înţeles că arta educației copiilor și a tinerilor nu este o lucrare oarecare, ci ea este cea mai însemnată dintre arte. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu există nici o altă artă mai mare decât aceasta… căci ce este egal cu faptul de a armoniza sufletul și de a forma gândirea tânărului?” (Despre slava deșartă și cum trebuie părinții să-și crească copiii).

Pandemia actuală a afectat în mod direct educația copiilor și a tinerilor. Studiile recente evidențiază utilitatea, dar și limitele educației on-line: stres, oboseală mentală, manifestări depresive, pierderea motivației, dificultăți în gândire, în concentrare și în luarea deciziilor. O educație temeinică pentru viață include experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități concrete, începând din familie și continuând în Școală, în viața Bisericii și a societății.

În contextul tradiției românești și europene, este cunoscut rolul determinant al Familiei și al Bisericii în educarea copiilor și a tinerilor de-a lungul timpului. Astăzi, când, sub influența unor ideologii secularizante, este diminuată contribuția acestora în domeniul educației, devine şi mai necesară cooperarea dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a oferi copiilor și tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2021-2022, ne rugăm lui Dumnezeu să îi ocrotească pe elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii români din România şi de pretutindeni, să le dăruiască sănătate şi mult ajutor, pace şi bucurie, pentru ca lucrarea lor să fie binecuvântare şi bucurie pentru Biserică, Familie și Societate!”

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost