Polonia/Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, prezent la Forumul Economic de la Karpacz: Strângem rândurile cu oamenii politici și formațiunile conservatoare!

Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a anunțat că, în următoarele patru zile, se află în Polonia, unde va participa la Forumului Economic de la Karpacz.

Totodată, co-președintele AUR, Claudiu Târziu, a precizat că va purta discuții cu parlamentari din cadrul partidului care conduce Polonia, Lege și Justiție (PiS), precum și cu reprezentanți la vîrf ai celor mai importante formațiuni care alcătuiesc Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).

Luptăm pe toate fronturile. În țară, să se respecte Constituția, democrația și statul de drept. În străinătate, să strângem rândurile cu oamenii politici și formațiunile conservatoare, alături de care facem parte dintr-un curent aflat în creștere în Europa și în lume, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.

„Începînd de aseară, timp de 4 zile, mă voi afla în Polonia, la Karpacz, unde are loc cea de-a 30-a ediție a Forumului Economic, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est care reunește politicieni importanți și oameni de afaceri de calibru din întreaga lume.

Zilele acestea voi participa la o serie de dezbateri și conferințe, alături de personalități ale politicii europene și mondiale, precum fostul președinte ceh Vaclav Klaus, ministrul de externe maghiar, Peter Szijjarto, ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau, fostul președinte georgian Mihail Saakașvili.

De asemenea, voi purta discuții directe cu reprezentanți la vîrf ai celor mai importante formațiuni care alcătuiesc Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), precum și cu parlamentari din cadrul partidului care conduce Polonia, Lege și Justiție (PiS)

AUR e respectat în țară de către poporul român și în afara granițelor de toți cei care nutresc aceleași valori și principii ca noi: națiunea, credința, familia și libertatea”, a anunțat co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Polonia/Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, prezent la Forumul Economic de la Karpacz: Strângem rândurile cu oamenii politici și formațiunile conservatoare!”

Comentariile sunt închise.