Senatorul Claudiu Târziu, co-președintele partidului AUR, prezent la Forumul Economic din Polonia, a avertizat cu privire la erodarea suveranității în contextul globalizării, menționând că acest lucru nu este totuși o fatalitate, chiar dacă lupta este inegală.
Statul național pare tot mai mic, lipsit de apărare și neputincios, în fața forțelor uriașe ale globalizării, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, adăugând că soluția este voința politică de a contracara efectele negative ale globalizării, a afirma suveranitatea și a o redobîndi, acolo unde a fost cedată.
„De globalizare beneficiază doar o minoritate puternică, afluentă, cosmopolită, conectată la fluxurile transnaționale. Pentru restul locuitorilor planetei ea înseamnă doar devalorizarea muncii: faptul că lucrează la firme ce caută piețe de muncă ieftine – sau disponibilizări, șomaj și emigrare. Pentru națiuni globalizarea înseamnă marginalizare, polarizare extremă, depopulare prin emigrare în masă, declin rural accelerat, alienare, granițe mai permeabile pentru terorism, fluxuri migratorii și de refugiați, dezintegrarea societăților naționale și comunităților locale”, a explicat senatorul Claudiu Târziu.
Lupta pentru suveranitate e atât de inegală, încât pare pierdută din start, a spus co-președintele AUR, Claudiu Târziu.
„Suveranitatea economică nu mai este nici măcar un deziderat politic, termenul însuși devenind tabu. Din ea rămâne doar o ficțiune cu funcție nostalgic-decorativă. Emblema acestei suveranități goale de conținut sunt Parlamentele, cu rol tot mai redus și irelevant în democrații mimate”, a precizat Claudiu Târziu.
Statul național a devenit un actor marginal și irelevant în noua ordine mondială, dominată de corporații transnaționale și organisme supranaționale, a spus senatorul Claudiu Târziu, amintind că Polonia reprezintă totuși un exemplu că se poate să ai suveranitate, fiind pentru România un exemplu de stat național care își apără foarte bine drepturile.
„Am venit aici cu gândul de a arăta liderilor politici pe care i-am întâlnit că în România există speranță pentru ca statul național să își reia puterea, există speranță pentru ca patrioții și creștinii să revină la putere și nu de unii singuri, ci ca parte dintr-un curent puternic conservator european care este în creștere”, a spus co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.
Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a participat zilele trecute la Forumul Economic de la Karpacz, din Polonia, după cum a relatat RostOnline.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024