UPDATE/ George Simion (AUR), despre impunerea permisului sanitar: 70% din populație o să fie stigmatizată şi va rămâne fără drepturi!

ACTUALIZARE ORA 19.00

Co-președintele AUR, deputatul George Simion, prezent, vineri, la protestul din Piața Victoriei, a avertizat că impunerea permisului sanitar reprezintă o gravă încălcare a drepturilor și libertăților oamenilor.

„Practic sunt aceleași restricții pentru 70% din populație care o să fie cumva stigmatizată. Populația din România nevaccinată o să rămână fără drepturi. La fel, au început școlile, urmează universitățile nu sunt primiți în cămine studenții care nu sunt vaccinați și nu reprezintă o categorie de risc.

Nu înțelegem de ce se insistă atât de mult pe vaccinarea a celor care nu sunt în categorii de risc, mai ales tinerii studenți care pot avea și efecte adverse mai mari decât efectele produse de covid.

Virusul asta va exista mult și bine de acum încolo, ce înseamnă să ne trăim viața numai în frică și numai în restricții? Poziția noastră este una clară trebuie renunțat la acest certificat”, a spus George Simion pentru Antena 3.

Știrea inițială

Măsurile sanitare anunțate în aceste zile de Guvernul Cîțu scot românii în stradă, un protest împotriva permisului sanitar și a vaccinării obligatorii fiind anunțat pentru vineri, 17 septembrie.

Protestul are loc în Piața Victoriei din Capitală, începând cu ora 15.30.

Senatorul Claudiu Târziu a transmis că partidul AUR este alături de protestatari, fără a fi oraganizatorii manifestațiilor.

„Românii vor ieși astăzi de la ora 15.30 în Piața Victoriei să protesteze împotriva “Certificatului Verde” de vaccinare. Așa cum s-a întîmplat și în alte țări din Uniunea Europeană, era de așteptat ca și românii să reacționeze pentru a-și apăra drepturile și libertățile.

Încă de la fondarea noastră, noi, AUR, sîntem aliați cu poporul, și cu nimeni altcineva! De aceea susținem drepturile și libertățile oricărui român, suntem alături de protestatari în stradă și în Parlament, fără a fi organizatorii manifestațiilor și fără a încerca să le confiscăm politic.

Vrem să ne asigurăm că românilor le sunt respectate drepturile și că nu sunt agresați!

Vaccinarea trebuie să fie un act intim și voluntar, nu unul forțat!

Nu ne opunem vaccinării, ci milităm pentru echilibru și pentru libertatea fiecărei persoane de a hotărî pentru viața sa!”, a transmis, vineri, pe Facebook, co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost