Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat luni că va fi emis un ordin conform căruia, pentru o perioadă de 30 de zile, vor fi suspendate internările şi intervenţiile chirurgicale, precum şi alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate, anunță Agerpres.
„După discuţiile cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, analizele făcute la Centrul Naţional de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei, discuţii cu mai mulţi manageri de spitale, suntem nevoiţi să emitem un ordin, pe 30 de zile, care prevede că începând cu data emiterii acestuia, managerii unităţilor sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor, pentru intervenţii chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţă şi care pot fi reprogramate. Vor face acest lucru managerii unităţilor sanitare publice”, a spus el.
Arafat a precizat că aceste prevederi nu se aplică în cazul urgenţelor, al femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă, care trebuie să se prezinte periodic pentru monitorizare, investigaţii sau tratament.
Raed Arafat susține că decizia a fost luată deoarece în ultima săptămână numărul infecțiilor s-a dublat.
Totodată, managerii unităţilor publice cu paturi vor distribui personalul care devine disponibil către structurile care tratează pacienţii covid.

- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025
3 comentarii la „Arafat: Internările şi intervenţiile chirurgicale, SUSPENDATE pentru 30 de zile”
Comentariile sunt închise.