CCR, despre moţiunea de cenzură depusă de AUR: Parlamentul a încălcat Constituţia pentru că a tergiversat dezbaterea şi votarea moţiunii. Reacția senatorului Claudiu Târziu

Curtea Constituţională (CCR) a motivat luni decizia prin care a stabilit că există un conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR şi AUR, precizând că blocarea de către Parlament a dezbaterii şi votării moţiunii reprezintă o încălcare a legii fundamentale, anunță News.ro.

Moţiunea USR – AUR a fost legal iniţiată

CCR explică în motivarea deciziei că nici Constituţia, nici Regulamentul şedinţelor comune al Camerei Dpeutaţilor şi Senatului nu cuprind prevederi exprese cu privire la modul în care semnăturile olografe ale autorilor moţiunii de cenzură trebuie depuse – în original sau copie (telex/ fax/ fotocopiere/ scanare/ fotografiere etc).

Mai mult, precizează Curtea, redepunerea în original a semnăturilor nu are decât semnificaţia unei confirmări din partea autorilor moţiunii de cenzură a faptului că semnăturile iniţial depuse exprimă realitatea şi a unei asumări a faptului că semnăturile au fost date pentru iniţierea moţiunii de cenzură.

„În aceste împrejurări de fapt, indiferent că suportul material pe care au fost imprimate semnăturile a fost transmis sau nu în original la Parlament, moţiunea de cenzură a fost legal iniţiată prin semnăturile ataşate acesteia la data de 3 septembrie 2021. Faptul că listele de semnături prezintă ştersături sau sublinieri sunt aspecte de fapt, lipsite de relevanţă constituţională, care nu pot forma obiectul analizei Curţii Constituţionale”, se mai arată în motivare.

Parlamentul a încălcat Constituţia

Curtea acuză Parlamentul în ansamblul său, pe care îl acuză de încălcarea Constituţiei, pentru faptul că a tergiversat şi blocat dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură depuse de USR şi AUR.

„Curtea constată căpreşedintele Camerei Deputaţilor, în loc să aplice prioritar o obligaţie constituţională – comunicarea moţiunii Guvernului la data depunerii sale –, a ales să convoace în mod succesiv birourile permanente ale celor două Camere, care nu s-au putut întruni din lipsă de cvorum. Astfel, s-a ajuns la încălcarea art.113 alin.(2) din Constituţie”, se arată în motivare.

Totodată, mai precizează Curtea, prin faptul că BPR-urile au stabilit data de 9 septembrie pentru prezentarea moţiunii în Parlament, a fost încălcat Regulamentul şedinţelor comune, care precizează că această prezentare se face în 5 zile. În cazul de faţă, termenul ar fi fost 5 septembrie.

De asemenea, BPR-urile sunt vinovate şi de faptul că au refuzat, prin nerealizarea cvorumului de către PNL şi PSD, să ia act de depunerea moţiunii de cenzură, astfel încât aceasta să poată fi transmisă plenului comun pentru dezbatere şi vot.

„În acest context, trebuie observat şi faptul că acest conflict nu vizează numai perioada 3-7 septembrie 2021, ci este un conflict actual pentru că nici până astăzi Parlamentul nu a stabilit data la care trebuie dezbătută moţiunea de cenzură, sens în care încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art.113 din Constituţie, potrivit căreia tergiversarea procedurii este incompatibilă cu natura acestui instrument de control parlamentar, astfel că o obligaţie extra legem în spiritul cooperării loiale dintre autorităţi trebuie realizată într-un ritm adecvat menit să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa”, se mai arată în motivarea CCR, potrivit sursei citate.

Reacția copreședintelui AUR, senatorul Claudiu Târziu

Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a salutat decizia CCR cu privire la moțiunea inițiată de AUR.

„Am avut dreptate: moțiunea de cenzură inițiată de AUR îndeplinea toate cerințele legale și regulamentare, deci trebuia dezbătută și votată, așa cum prevede Constituția României!

Curtea Constituțională a decis:

  • conducerea Parlamentului trebuia să informeze imediat Guvernul despre depunerea unei moțiuni de cenzură, fără să aibă dreptul să amîne etapele obligatorii din Legea Fundamentală;
  • prin tergiversarea calendarului moțiunii, alianța ad-hoc PNL-PSD a încălcat grav Constituția și regulamentele Legislativului;
  • semnăturile deputaţilor și senatorilor AUR de pe document erau perfect valabile, deși unele au fost transmise electronic

Știau foarte bine ce fac atunci cînd au boicotat moțiunea noastră. Încă de anul trecut, CCR le explicase că nimeni și nimic nu poate amîna sau opri o moțiune de cenzură. Nu le-a păsat. Vegheați de Iohannis și aliați cu PSD, extremiștii lui Cîțu au atentat direct la stabilitatea constituțională a României ca stat de drept. În termenii Codului Penal, aceasta se numește înaltă trădare.

Am avut dreptate: fără moțiunea noastră, guvernul Cîțu era și astăzi în funcție, sprijinit de o clasă politică eșuată.

Cu voturile românilor, AUR îi va trimite pe toți, democratic, acolo unde le este locul!”, a scris, pe Facebook, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Reamintim că moțiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, inițiată de AUR, a fost semnată de 122 de parlamentari AUR și USRPLUS.

Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a criticat vehement amânarea votului moțiunii de cenzură, după cum a relatat RostOnline.

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost