Dr. Oana Mihaela Secară, în fața Colegiului Medicilor din Bacău: Vaccinații fac boala și o transmit în aceeași proporție ca și nevaccinații. Credința în Dumnezeu și conștiința de medic mă fac să nu pot eluda adevărul medical

Dr. Oana Mihaela Secară, ajunsă în fața Colegiului Medicilor din Bacău în urma unei reclamații făcute de prefectul de Bacău, Leonard Bulai, pentru opiniile exprimate în legătură cu pandemia, a afirmat în apărarea sa că nu poate eluda adevărul medical în momentul în care trebuie să-și exprime părerea.

Credința în Dumnezeu și conștiința de medic mă fac să nu pot eluda adevărul medical, a subliniat dr. Oana Mihaela Secară în fața Colegiului Medicilor Bacău, anunță Național.ro.

„Țin să precizez că toate afirmațiile pe care le-am făcut și le fac sunt bazate strict pe ceea ce se desprinde din activitatea directă cu pacienții covid în spital (informațiile sunt susținute și de studii și informări efectuate de alte structuri oficiale internaționale abilitate). Anchetele epidemiologice pe care le efectuez prin fișa postului mă pun în legătură atât cu pacienții Covid din rândul personalului, cu pacienții care se internează în spital, cât și cu familiile lor și cu alte persoane care au avut un contact direct sau un presupus contact direct cu pacienții. Aceste anchete, dar și anamneza făcută multor pacienți, cu minuțiozitate, au condus la foarte multe din concluziile mele, într-un timp relativ scurt de la debutul crizei sanitare”, a afirmat dr. Oana Mihaela Secară.

Aceasta a susținut că politicile de sănătate trebuie să se bazeze pe adevărul medical, și nu pe argumente emoționale sau politice.

„Politicile de sănătate trebuie făcute de medici cu viziune și specializare în prevenție, și nu de aparatul administrativ/politic. Acest aparat poate susține demersurile din punct de vedere logistic, dar nu se poate erija în decident în acte medicale”, a precizat dr. Oana Mihaela Secară.

Vaccinologia nu ține pasul cu acest tip de virusuri

Vaccinurile contra virusurilor ARN, versatile și cu transmitere respiratorie nu ne-au scutit de epidemii și de mortalitate până acum și nu ne vor scuti, deoarece vaccinologia nu poate ține pasul cu aceste virusuri, a mai spus medicul Oana Mihaela Secară.

„Iată că acum am avut în spital mai multe focare în care avem vaccinați, de exemplu, un focar format în exclusivitate de vaccinați, la Compartimentul de primiri urgențe, 4 la număr inițial, dar apoi s-a ajuns chiar la 7 din 7 vaccinați care au făcut boala. Vaccinații fac boala și o transmit în aceeași proporție ca și nevaccinații, fapt care este deja vizibil la pacienții noștri, la care fac anchete epidemiologice, vaccinați care, împreună cu familiile lor și familiile extinse, vaccinate, au făcut boala. Sunt foarte mulți deja. Acest lucru a fost observat și declarat și de dr. Walter Orenstein, directorul Centrului de Vaccinare Emory, din SUA”, a explicat dr. Oana Mihaela Secară.

Certificatele verzi, un abuz

Medicul a mai arătat că certificatele verzi sunt inoperaționale deoarece, într-o proporție sensibil egală cu nevaccinații, vaccinații pot transmite boala, testații se pot afla în perioada de incubație sau pot avea teste fals negativ, iar cei care au trecut prin boală pot redeveni pozitivi, chiar dacă sunt asimptomatici sau cu simptome ușoare.

„Discriminarea persoanelor pe acest criteriu nu are rost, nu trebuie continuată, altminteri este un abuz. În plus, nu se poate încălca consimțământul informat, nu se fac acte medicale neconsimțite, iar când spun consimțit nu mă refer la consimțit sub presiunea pierderii locului de muncă, a dreptului la muncă sau a altor drepturi fundamentale. Vaccinarea obligatorie este exclusă, neavând susținere medicală. Se spune că nu există forme grave la vaccinați. Inexact. Avem deja forme grave și la vaccinați. Deja avem și decese. Nu în proporție mare, dar avem”, a mai declarat dr. Oana Mihaela Secară.

Reamintim că medicul Oana Mihaela Secară a criticat în mai multe rânduri modul în care este gestionată pandemia în România, după cum a relatat RostOnline.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost