Viața părintelui Gherasim Iscu ni se înfățișează ca o icoană-prăznicar. Pe margini, privim scenele miniaturale, meșteșugit zugrăvite, din viața sa de mărturisitor luminos al lui Hristos. În interior, imaginea este plină de duhul puternic al unui om care şi-a închinat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, scrie Ciprian Voicilă într-un articol publicat de Ziarul Lumina.
În primii ani de viaţă, notează autorul, sufletul fraged al viitorului monah mărturisitor a primit de la părinții săi, Grigore și Elena, învățătura creștină, aceasta fiindu-i înveliș spiritual, cald și ocrotitor, dar și drum destinal. Nu peste mulți ani va păși pe calea monahală, devenind, la început, fratele Grigore, în Mănăstirea Bogdana. În paralel, aprofundează studiile teologice: în 1928 absolvă Seminarul la Mănăstirea Neamț, iar mai târziu pe cel de la Cernica. Urmează, pe traseul său existențial, anii studenției, petrecuți la Facultatea de Teologie din București, pe care o va absolvi abia în 1942, din cauza vitregiei vremurilor.
Slujire şi misiune pentru aproapele
Alte „ferestre” îi deschid privitorului perspective noi de înțelegere asupra biografiei părintelui Gherasim: tunderea în monahism și hirotonia sa ca ieromonah, care au avut loc în anul 1932; ridicarea sa la treapta de stareț al Mănăstirii Arnota, pe 15 aprilie 1937; nevoința sa pentru reclădirea mănăstirii mistuite de incendiu, apoi anul în care a răspândit credința creștin-ortodoxă în Transnistria (1942-1943), ctitorind biserici, păstorindu-i pe credincioși, fiindu-le celor mici dascăl și profesor de religie. Apoi îl vedem pe părintele Gherasim stareț al Mănăstirii Tismana, pe care avea să o refacă, redându-i chipul și menirea de lăcaș sfânt, după ce o bună bucată de vreme fusese transformată în loc de pedeapsă și surghiun, temniță rece și cruntă.
Zbuciumul vieţii în condiţii de prigoană
Urmează alte scene care iradiază o lumină din ce în ce mai caldă, mai intensă, iar în ea vedem mai limpede, mai precis conturat chipul părintelui de mărturisitor neclintit al lui Hristos: arestarea sa, orchestrată de comuniștii atei pentru vina de a-i fi adăpostit și hrănit pe românii din Mișcarea Națională de Rezistență, anchetele diabolice pe care le-a îndurat demn, plin de curaj, fără să-i trădeze pe luptătorii din rezistență. Alte firide săpate în timp ne relevă supliciile prin care a trebuit să treacă martorul lui Hristos, Gherasim de la Tismana, în bolgiile iadului comunist: torturile și batjocurile la care va fi supus, printre ele, dezbrăcarea cu forța de haina monahală. În adâncurile întunericului comunist, în acel loc al deznădejdii și al morții fizice și spirituale, părintele Gherasim va aprinde în inimile fraților săi de suferință candela nestinsă a Rugăciunii lui Iisus. Un apropiat al său, Ioan Ianolide, nu a lăsat să se piardă în uitare faptele sale alese, de milostenie duhovnicească, lăsându-ne rânduri mișcătoare ca acestea: „Prezența lui în sanatoriu (la Târgu Ocna) se făcuse simțită prin măiestria cu care știa să umble în sufletele oamenilor și să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deținuților care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuși. Dădea și îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci și din bogata lui experiență mistică. (…) Nu negăm nici o clipă Tainele săvârșite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat și prin sfinții Săi. Așa simțeam în preajma părintelui Gherasim”. (…)
Nu doar credința de granit, curajul leonin, rectitudinea morală și generozitatea mergând până la sacrificiul de sine îi vor împodobi cu virtuți chipul de mărturisitor al lui Hristos: la Canal, părintele va cunoaște munca istovitoare, de 16 ore pe zi, găsind resurse fizice și sufletești să vină în ajutorul celor care nu rezistau la condițiile draconice, de exterminare, impuse de comuniști. Va cunoaște și adâncul smereniei (paznicii lagărului de muncă îl vor umili, punându-l să curețe closetele). Tot în acel cumplit loc, în care mulți își vor cunoaște sfârșitul, minunatul stareț de la Tismana li se va alătura preoților care săvârșeau Sfânta Liturghie, ignorând primejdia morții și a suferințelor felurite, fără de sfârșit. Fiindcă diavolul avea și aici slugi vigilente: „turnătorii” erau deranjați că părintele spovedea și împărtășea pe orice suflet care dorea să se unească cu Domnul nostru Iisus Hristos. Nu o dată părintele a fost băgat la izolator, schingiuit, supus regimului de teroare, ca urmare a delațiunilor făcute împotriva sa.
Articolul integral este disponibil aici.
Reamintim că părintele Gherasim Iscu face parte din primele nume propuse spre canonizare de Biserica Ortodoxă Română, după cum a relatat RostOnline.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024