PS Antonie, Episcop de Bălţi, a participat, sâmbătă, la invitaţia PS Ignatie, Episcopul Huşilor, la Simpozionul „Casa de Acasă” organizat, în localitatea Şuletea din judeţul Vaslui, a anunțat Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi.
În mesajul său, adresat participanţilor la Simpozion, PS Antonie s-a referit la Basarabia, o casă înstrăinată, uitată şi abandonată, precum și la consecinţele regimului sovietic pentru populaţia basarabeană şi la rolul Bisericii în readucerea Basarabiei acasă, la Patria-Mama România, notează sursa citată.
Totodată, PS Antonie a menţionat că participă la manifestaţiile cultual-patriotice de peste Prut pentru a aminti oamenilor că există un teritoriu românesc – Basarabia – care, prin efort comun, trebuie readus în albia firească.
Fiecare român trebuie să fie antrenat în lucrarea de realizare a unităţii neamului românesc, a subliniat PS Antonie.
PS Antonie a amintit că există şi un grup format din foşti absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Iaşi, dar la care poate adera orice român de oriunde s-ar afla, cu denumirea „Iubim Basarabia”, şi care se doreşte să devină un curent unificator, care să adune cât mai mulţi români preocupaţi de soarta Basarabiei.
Simpozionul „Casa de Acasă” a fost organizat de Asociaţia Culturală Virgil Caraivan, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vaslui, primăria Şuletea şi parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Şuletea. Lucrările Simpozionului au fost precedate de slujbele de Te Deum, sfinţirea Şcolii haretiene a satului Şuletea şi vernisarea expoziţiei Documente şi Obiecte Bisericeşti.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024