Senatorul Claudiu Târziu (AUR), despre formarea unui nou guvern: Președintele Klaus Iohannis forțează limitele Constituției până aproape de încălcare

Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat, miercuri seara, la un post de televiziune, că era de așteptat ca primele negocieri privind formarea guvenului Cioloș să se finalizeze cu un eșec, fiind tot mai evident că președintele Iohannis nu are un plan, ci încearcă, de fapt, prelungirea șederii lui Florin Cîțu la Palatul Victoria.

Învitat, miercuri seară, la emisiunea „Legile Puterii” de la Realitatea Plus, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a explicat că nu a fost foarte surprins de eșecul primelor negocieri privind formarea unui guvern condus de Dacian Cioloș.

„Mi-a devenit limpede, după întâlnirile de la Cotroceni, că nici președintele nu știe ce se va întâmpla, toată lumea a sperat că el are un plan pentru care a încurajat această ruptură.

Nu, niciunii dintre cei care au guvernat în ultimii 2 ani nu au niciun plan, nicio soluție și încă se joacă, după opinia mea. În mod evident, clar pentru toată lumea, Dacian Cioloș nu are cum să obțină o majoritatea parlamentară”, a explicat senatorul Claudiu Târziu.

Potrivit acestuia, prelungirea și agravarea crizei sanitare, peste care se suprapune cea economică, prin strategii cărora le lipsește urgența, ridică semne de întrebare în legătură cu legitimitatea scopului urmărit.

„Este prima dovadă clară că președintele Klaus Iohannis încearcă limitele Constituției, le forțează până aproape de încălcare, pentru că nu ține cont de obligația de a veni cu soluții viabile și rapide, nu irealizabile. Prin desemnarea lui Dacian Cioloș ai efectiv impresia că se încearcă prelungirea șederii lui Florin Cîțu la Palatul Victoria. (…) Nu știm de ce, noi asta vrem să deslușim, de ce ce încearcă păstrarea lui pentru cât mai mult timp la Guvern?” a declarat copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, la emisiunea „Legile Puterii” de la Realitatea Plus.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost