Guvernul Ungariei va plafona preţurile combustibililor pentru a proteja consumatorii de creşterea semnificativă a preţurilor şi a ţine sub control majorarea inflaţiei, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmit MTI şi Reuters, citate de Agerpres.
Astfel, în perioada 15 noiembrie – 15 februarie, preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,30 euro sau 1,54 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 forinţi.
„Sperăm că această măsură va ajuta economia şi ar putea de asemenea contribui la reducerea inflaţiei”, a declarat Gergely Gulyas, reiterând că Ungaria va continua cu îngheţarea preţurilor cu amănuntul pentru energie, pe fondul creşterii facturilor la energie în Europa.
Datele publicate săptămâna aceasta arată că rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la 6,5% în octombrie, peste estimări, după o creştere de 30,7% a preţurile combustibililor, care a dus preţurile peste nivelul de 500 forinţi pe litru.

- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025