Televiziunea Română a început să emită în urmă cu 65 de ani, primele emisiuni (alb-negru) fiind transmise în direct cu prilejul Revelionului din 31 decembrie 1956.
În 1957, Televiziunea a emis 600 de ore, doar emisiuni în direct, dintr-un studio improvizat din strada Moliere. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj, potrivit ȘtiriTVR.ro.
Timp de câţiva ani, emisiunile erau doar în direct. În 1959, după trei ani de la înfiinţare, Televiziunea avea 1.000 de abonaţi şi emitea 13 ore pe zi (8.00 – 23.00, cu două ore de pauză după prânz).
În 1965, programul TV se recepţiona pe 40% din teritoriul ţării, prin intermediul releelor. Televiziunea avea atunci 500.000 de abonaţi.
Tot în 1965 se difuzează prima ediţie a emisiunii „Teleenciclopedia”, cel mai longeviv magazin TV de ştiinţă şi cultură.
Câțiva ani mai târziu, în 1968, începe să funcţioneze un telecentru nou, cu 6 studiouri. Televiziunea avea 700 de angajaţi şi emitea 3.000 de ore pe an. În acel an, începe să emită al doilea program al Televiziunii.
În 1985 începe transmisiunea color zilnică, iar programul de emisie se reduce la două ore pe zi.
După Revoluția din 1989, Televiziunea Română a devenit membru al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU) în 1993.
Un an mai târziu, a fost adoptată de către Parlament Legea nr. 41/1994, prin care s-a înfiinţat Societatea Română de Televiziune.
În prezent, Televiziunea Română are statut de serviciu public autonom de interes naţional şi emite pe cinci canale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024