Cu 84% din populație vaccinată, Olanda impune lockdown, de duminică

Olanda intră în lockdown începând de duminică, 19 decembrie, în contextul în care se confruntă cu cel de-al cincilea val al pandemiei, a anunțat, sâmbătă, premierul Mark Rutte, potrivit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Decizia a fost luată chiar dacă rata de vaccinare în Olanda este de peste 84%.

Sunt într-o stare de spirit proastă. Ca să rezum într-o propoziţie, Olanda va reveni la lockdown începând de mâine.

Este inevitabil acest lucru din cauza celui de-al cincilea val şi în contextul în care Omicron se răspândeşte chiar mai repede decât ne-am temut. Trebuie să intervenim acum, ca măsură de precauţie”, a spus premierul Mark Rutte.

Astfel, începând de duminică, toate magazinele neesenţiale, restaurantele, barurile, spaţiile culturale şi sportive, şcolile şi saloanele de coafură vor fi închise. Dispoziţia va rămâne în vigoare până la 14 ianuarie, cu excepţia şcolilor, care ar trebui să se redeschidă la 9 ianuarie.

Sunt scutite de interdicţie numai magazinele considerate esenţiale, cum ar fi supermarketurile şi farmaciile.

Oamenii sunt obligați să stea cea mai mare parte a timpului în casă, ieșirile fiind reglementate strict. De asemenea, oamenii nu vor mai avea voie să primească acasă mai mult de doi musafiri în acelaşi timp, comparativ cu patru în prezent, cu excepţia zilei de Crăciun, 25 decembrie.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost