Statul american New York este unul din cele mai de stânga state americane. Și ca orice regim de stânga, mai marii aflați la cârma sa cred că știu mai bine decât oricine ce e cel mai bine pentru cetățeanul de rând.
Așa s-a ajuns ca pe ordinea de zi a parlamentului local să existe un proiect de lege care va legaliza lagărele de concentrare. Bineînțeles că lagărele vor fi prezentate ca fiind un lucru benefic pentru populație.
Este vorba de legea numărul A416 care va completa legea sănătății din statul New York prin adăugarea unui nou articol intitulat „Îndepărtarea și reținerea celor infectați și a celor care au intrat în contact cu o persoană infectată și care sunt sau ar putea să fie un pericol pentru sănătatea publică” și care va intra în dezbatere la data de 5 ianuarie 2022.
Prevederile acestei legi vor intra în vigoare în cazul în care guvernatorul statului va declara stare de urgență medicală cauzată de o epidemie.
Dar iată și ce se dorește:
După ce se dovedește extrem de clar că sănătatea comunității este sau e posibil să fie pusă în pericol de un bolnav sau de un suspect că ar fi bolnav sau de cei ce au intrat în contact cu aceștia, guvernatorul, după ce se consultă cu experții medicali și determină că respectivii prezintă un pericol major și iminent pentru populație, delegatul guvernatorului, experții medicali de la nivel central sau local pot decide îndepărtarea și/sau reținerea unei persoane sau a unui grup de persoane prin emiterea unui ordin care să identifice clar o persoană prin numele său sau un grup de persoane printr-o caracteristică specifică. Aceste persoane sau grupuri de persoane vor fi reținute într-o unitate medicală sau într-o altă locație corespunzătoare.
În continuare se specifică condițiile în care un deținut pe motive medicale poate fi eliberat, respectiv după ce e declarat vindecat sau dacă se determină că nu mai e contagios sau dacă se dovedește că a fost vorba de o alarmă falsă. De asemenea se specifică faptul că dacă e nevoie ca un asemenea deținut sau grup de deținuți pe motive medicale să fie reținuți pentru mai mult de trei zile lucrătoare va fi nevoie de un nou ordin de reținere.
Te doare capul când citești asemenea aberații și te întrebi dacă cei ce au propus o asemenea lege nu ar trebui ei reținuți pentru că prezintă un pericol clar pentru democrație.
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024
Depinde ce se intelege prin ” stanga ” sau ” dreapta ” astazi CLAR aceste doua doctrine politice , au un singur Dzeu ” Banul in folosul de grup politic si personal ” , restul este p poveste pitoreasca , din apologetica ” Marxista ” internationala sau din cea ” Mioritica ” nationala . Printre altele statul New York , are pe teritoriul sau si incaseaza impozite SI TAXE sustind asa zisa legalitate pentru cei mai mari finantisti globali ai lumii si pentru sediile celor mai mari corporatii internationale ” dar ” daca si astia sunt de ” stanga ” atunci poate credem in noua lozinca ” SOCIALISTI DIN TOATE TARILE UNITIVA ” CU CONDITIA ca NOII MARI FINANTISTI SA VA SUSTINEM (ca si in trecut ) . VRAJEALA DOMNULE , CA IN CARAGIALE ” DOUA LA PRIMARIE , DOUA LA JANDERAMERIE RESTUL VEDEM NOI CUM LA IMPARITIM ” .Cu respect pentru ” ochiul dracului -banul ” care conduce si va conduce tot in folos propriu si de grup si in statul NEW YORK si in Satul de peste Dunare , ca stat nu poate fii.
Doamne Dumnezeule Mare, să ne rugăm și pentru aceste minți diabolice , pentru căci pentru ei , clar nu se roagă nimeni, deși cred cu tărie ca nu este așa cum am gândit.
Se roagă lume multă și pentru aceste persoane.
Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin,Amin, Amin!