13 ani de la trecerea la Domnul a lui Grigore Vieru, poetul visului încă neîmplinit

Poetul Grigore Vieru a plâns amarul și lupta pentru unitatea românilor, despărțiți de vicisitudinile istoriei și orgoliile cârmuitorilor lumești, jelind izgonirea lui Dumnezeu din mintea și viața poporului român, notează părintele arhim. Mihail Daniliuc.

Într-un documentar realizat pentru Doxologia.ro, părintele Mihail Daniliuc aduce un omagiu poetului Grigore Vieru, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc, marți, 13 ani.

„Aruncând o succintă privire pe creația sa lirică, cu adevărat realizezi că poetul Vieru a plâns amarul și lupta pentru unitatea românilor, despărțiți de vicisitudinile istoriei și orgoliile cârmuitorilor lumești; a jelit izgonirea lui Dumnezeu din mintea și viața poporului român; a năzuit după tot ce este sfânt și curat, plămădit de geniul neamului ce l-a odrăslit. Te impresionează să observi în creațiile sale că ochii lui Dumnezeu veghează permanent viața – opera mâinilor Sale.

Cineva l-a întrebat odată:

„De unde veniți, domnule Grigorie Vieru?”. A răspuns poetul: „Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”.

Pe toate le vedea raportate la Cerescul Părinte și la veșnicie. Viața însăși o considera împlinită, dacă Îl ai ca prieten pe Dumnezeu.

(…) Întrebat de un ziarist ce I-ar cere lui Dumnezeu, scriitorul a rostit, parafrazând vorbele episcopului Dionisie Romano: „Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei!”. La ce păcate se referea oare stihuitorul? Cu siguranță, la cele ce țin de împuținarea dragostei față de Dumnezeu, neam și limbă. Poetul simțea că atunci când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, uitându-şi credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge”, notează părintele Mihail Daniliuc.

În încheiere, părintele Mihail Daniliuc propune câteva versuri urzite de Grigorie Vieru, purtând în suflet nestinsul dor de români, de România, fiind exponentul visului încă neîmplinit: revenirea Basarabiei Acasă.

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.

În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.
Credeam că un noroc e plaga,
Un bine, graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne-am fost minţit!

Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Iisus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate, am spus.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimii,
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

(Grigore Vieru, Scrisoare din Basarabia

Marți, 18 ianuarie, se împlinesc 13 ani de la trecerea la Domnul a poetulu Grigore Vieru, născut în 1935 în Basarabia. Grigore Vieru a absolvit primele şapte clase în satul natal (1950), şcoala medie din oraşul Lipcani (1953) şi Facultatea de Filologie şi Istorie a Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău (1958), scrie Agerpres.

Grigore Vieru a debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară, şi a continuat cu alte zeci de volume pentru copii, printre care: „Muzicuţe” (1958), „La fereastra cu minuni” (1960), „Bună ziua fulgilor” (1961), „Făguraşi” (1963), „Ceasornicul pădurii” (1965), „Poezii de seama voastră” (1967), „Aproape” (1975), „Mama” (1980), „Să creşti mare” (1983).

În 1970 a realizat, împreună cu Spiridon Vengheli, primul abecedar cu litere latine în Basarabia postbelică. În acelaşi an a ieşit de sub tipar volumul de poezii pentru copii „Trei iezi”, care cuprindea şi poezia „Curcubeul”, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Volumele dedicate copiilor au fost răsplătite, în 1988, cu Diploma de onoare „Andersen”, cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii.

În ce priveşte creaţia majoră, este autorul a numeroase volume de versuri printre care: „Numele tău” (1968), „Fiindcă iubesc” (1980), „Izvorul şi clipa” (1981), „Cel care sunt” (1987), „Hristos nu are nicio vină” (1989), „Rădăcina de foc” (1988), „Curăţenia fântânii” (1993), „Văd şi mărturisesc” (1997). Primul volumul de versuri, „Numele tău”, a fost apreciat de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar altele două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi lui Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apăreau pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost