În urmă cu 160 de ani, la 24 ianuarie 1862, avea loc prima întrunire a Guvernului și Adunării Legislative a României unite, la trei ani după Unirii Principatelor de la 1859.
După actul Unirii de la 1859, prima sarcină a diplomației române a fost aceea de a îndeplini obiectivele fundamentale ale recunoașterii internaționale și desăvârșirii unirii Principatelor, sub dublul aspect, primul legat de recunoașterea internațională a alegerii Domnitorului Cuza, celălalt de realizarea unirii depline în plan politic și administrativ, notează Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.
Deși nominal cele două Principate formau un singur stat, ele aveau două guverne, două Adunări legislative, două armate și administrații distincte, în baza Tratatului de Pace de la Paris din martie 1856.
Potrivit sursei citate, au fost trimiși reprezentanți diplomatici însărcinați cu această misiune la Constantinopol, Paris și alte capitale europene importante. Vasile Alecsandri, marele scriitor, a fost cel mai important și activ dintre acești diplomați, îndeplinind funcția de ministru al Afacerilor Străine în Guvernele de la Iași (17 ianuarie-11 iunie 1859), și București (11 octombrie 1859-28 mai 1860).
Deși inițial a existat o opoziție internațională categorică la Unirea Principatelor, Franța s-a pronunțat pentru recunoașterea dublei alegeri, contribuind decisiv la schimbarea atitudinii celorlalte puteri garante.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, trimișii săi diplomatici și oamenii politici români au reușit să obțină până în toamna anului 1859 recunoașterea dublei alegeri. A urmat apoi o lungă negociere atât în plan diplomatic, în străinătate, cât și în plan politic intern, în țară, pentru pregătirea unirii politice și administrative, recunoscută până la sfârșitul anului 1861.
Se încheia primă etapă în realizarea unirii depline, politico-administrative, prin formarea primului guvern al României moderne, la 22 ianuarie 1862, sub conducerea prim-ministrului Barbu Catargiu, reprezentant al conservatorilor.
Peste două zile, la 24 ianuarie 1862 a avut loc prima ședință a Guvernului României, în fostul palat al Adunării Deputaților din Dealul Mitropoliei, în tandem cu cea dintâi ședință comună a membrilor Adunărilor Legislative de la Iași și București, marcând încheierea etapei realizării unirii depline și trecerea la cea a modernizării statului.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a venit special de la Iași pentru a asista la acest important eveniment, fiind întâmpinat cu entuziaste manifestări populare de-a lungul drumului, în special la Buzău, Focșani și Ploiești.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024