Profesorul Cyrille Cohen este șeful departamentului de Imunologie la Universitatea Bar Ilan și membru al comitetului consultativ pentru vaccinuri al guvernului israelian.
Într-un interviu amplu acesta a declarat că:
- Conceptul pașaportului verde nu mai este relevant în era Omicron și ar trebui eliminat treptat (se așteaptă ca acesta să fie eliminat în scurt timp în Israel)
- El și colegii săi au fost surprinși și dezamăgiți de faptul că vaccinurile nu au împiedicat transmiterea, așa cum au sperat inițial.
- Cea mai mare greșeală pe perioada pandemiei din Israel a fost închiderea școlilor și a educației – și-a cerut scuze pentru asta.
- Infecția pe scară largă este acum o parte inevitabilă a imunității viitoare – altfel cunoscută sub numele de imunitate de turmă. Omicron a accelerat pandemia în faza endemică, în care Covid va fi „ca gripa”.
Câteva din declarațiile sale:
În special cu Omicron nu vedem practic nicio diferență. Există un decalaj foarte mic între persoanele vaccinate și nevaccinate, ambele putându-se infecta, mai mult sau mai puțin în același ritm.
Despre știința comportamentală din spatele pașaportului verde:
De asemenea, trebuie să înțelegeți că pașaportul verde nu este neapărat – și acesta nu este un secret – nu a fost implementat neapărat pentru a preveni transmiterea, ci pentru a încuraja oamenii să se vaccineze. Și nu vreau să abordez aspectele politice ale certificatului verde. Dar aceasta este realitatea.
Despre riscurile și beneficiile imunității de turmă:
Imunitatea de turmă este o consecință pentru mine. Nu este un obiectiv, nu este un scop. Există o nuanță subțire aici, dacă pot spune, pe care oamenii trebuie să o înțeleagă. Nu le spun oamenilor să se infecteze, nu cred că acesta este un model pe care trebuie să-l adoptăm.
Despre închiderea școlilor din Israel:
A fost o greșeală pe care am făcut-o și îmi pare extrem de rău pentru asta. Am făcut câteva greșeli, una dintre ele având legătură cu educația. Pentru mine educația era lucrul de care nu ar fi trebuit să ne atingem. Niciodată, niciodată.
Despre trecerea de la faza pandemică actuală la faza endemică:
Cred că va fi ca gripa, cred că vor fi valuri rele și valuri mai bune, cu o imunitate mai bună la nivelul populației, cu vaccinuri mai bune, cu tratament mai bun. În acest sens, și sunt extrem de precaut, există posibilitatea ca Omicron să accelereze această tranziție.
Despre mandatele de vaccinare:
Cred că vaccinarea este o alegere personală. Și mereu am spus, cred că așa este. Dar această alegere are unele consecințe. Și aici există o problemă în societate. Dacă ai peste 50, 60 de ani și spui că nu vrei să te vaccinezi, și aici pun o întrebare provocatoare, vei fi dispus să renunți la posibilitatea de a fi îngrijit în spitale?
Sursa: UnHerd.com
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024
Acum vede și Israelul că s-a păcălit. Covidul este o gripa puțin diferita. Certificatul verde este pentru a obligă lumea la vaccinare.
Pandemia a dus la distrugerea economiei.
Creșterea prețurilor la energie are ca scop sărăcirea populației cu scopul da ași pierde proprietățile.
Se urmărește distrugerea credinței și în acest fel satanistii neomarxisti, masonii iluministii, noua ordine mondiala să vină la putere
Se urmărește distrugerea României
Dragi romani nu va lăsați condusi de vizatorii de țară.
Romania trebuie condusa de patrioti. A fi patriot inseama să lupți pentru binele poporului nupentru inbogatirea personala.
Doamne indură-te de noi