Domnul Alexandru Muraru, deputat PNL de Iași, a acordat un interviu postului de radio RFI în care a repetat aceleași vechi obsesii pe care le are despre scoaterea AUR în afara legii. Chestii pe care le repetă periodic și de care am mai scris. Dar nu despre asta vreau să scriu acum, ci despre calitatea jalnică a presei din România.
Iată ce a declarat domnul Muraru la RFI:
”Instituțiile statului trebuie să răspundă dacă această formațiune AUR este o amenințare la adresa ordinii constituționale a României și pe cale de consecință e nevoie de activarea din lege a mecanismului pentru scoaterea în afara sa. S-au adunat numeroase elemente care fac posibilă și impun declanșarea acestui mecanism, pentru că statul trebuie să aibă o strategie pentru a se confrunta cu acest demon al trecutului (…). Există două proceduri pe care legea le… după modelul german, Parchetul General poate declanșa această procedură și CCR este chemată, prin legea de la începutul anilor 2000 pe baza căreia se înființează și funcționează partidele politice, să confirme o asemenea rezoluție”. (sursa)
Un ziarist adevărat ar fi intervenit imediat și l-ar fi întrebat pe domnul Muraru ceva de genul: „Domnule Muraru, spuneti că s-au adunat numeroase elemente care fac posibilă declanșarea acestui mecanism de scoatere a AUR în afara legii. Ne puteți spune câteva dintre aceste elemente? Și cred că ascultătorii noștri ar fi curioși să afle ce legi au fost încălcate de cei de la AUR.”
Doar că nu s-a întâmplat asta, ziaristul de la RFI l-a lăsat să abereze în continuare pe deputatul PNL de Iași. Și iată ce a declarat acesta în continuare:
”Eu însumi am făcut mai multe plângeri penale și sesizări penale în ultimul an, cu privire la diverse fapte declanșate din interiorul AUR. Am fost chemat la audieri și pot să vă spun în premieră astăzi că după atacul asupra Parlamentului, de acum câteva săptămâni, sunt în legătură cu organele competente și am extins în aceste zile plângerile penale la adresa copreședinților AUR Claudiu Târziu și George Simion, pentru diverse fapte penale pe care le-am încadrat în plângerile mele, asta pentru că în discuțiile pe care le am cu investigatorii, un partid politic nu poate fi pus sub urmărire penală, dar membrii care au coordonat acest atac pot fi anchetați”. (sursa)
Un ziarist adevărat ar fi continuat discuția cu o întrebare de genul: „Spuneți că dumneavoastră ați făcut mai multe plângeri și sesizări penale în ultimul an, vorbiți de diverse fapte penale ale liderilor partidului. Ne puteți da câteva detalii? Ne puteți spune, concret, pe ce s-au bazat acele plângeri și sesizări penale, la ce fapte penale vă referiți? Ce articole din Codul Penal credeți că au fost încălcate și de către cine de la AUR?”
Doar că nici la postul de radio finanțat de guvernul francez nu sunt ziariști adevărați. Nu e de mirare că materialul, absolut jalnic din punct de vedere jurnalistic, a fost preluat de restul presei, așa zis de calitate, din România cu titluri bombastice de genul „Se cere scoaterea AUR în afara legii!„.
Mie îmi vin acum în minte două proverbe românești: „Câinii latră, caravana trece” și „Pasărea mălai visează„. Care li se potrivește cel mai bine?
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024