Franța și Italia, campioane la vaccinare și la numărul de infectări, anunță decizii tot mai autoritare în contextul pandemiei, precum adoptarea proiectului de lege privind pașaportul de vaccinare, în Franța, sau impunerea vaccinării obligatorii pentru populaţia de peste 50 de ani, în Italia.
Cele două țări menționate anterior sunt campioane atât la vaccinare, cât și la infectările cu coronavirus confirmate în fiecare zi.
Franța
Rata de vaccinare: 90%
Infectări: peste 335.000 de cazuri (5 ianuarie)
Italia
Rata de vaccinare: 80%
Infectări: aproape 190.000 de cazuri (5 ianuarie)
Dacă săptămâna trecută Franța anunța că restrânge intervalul pentru booster la trei luni de la patru, iar Italia reducea valabilitatea certificatului sanitar la șase luni, după cum relata RostOnline, acum cele două țări au decis să impună noi resticții.
Astfel, miercuri seara, Guvernul Italian a anunțat că introduce vaccinarea obligatorie a populaţiei de peste 50 de ani.
„Dorim să încetinim curba contaminărilor şi să îi detreminăm pe italienii care nu au fost încă vaccinaţi să facă acest lucru”, a explicat premierul Mario Draghi în cadrul şedinţei de guvern în care a fost adoptată această măsură, a informat AFP, citată de Agerpres.
Decretul-lege impune obligaţia de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani care nu lucrează şi deţinerea unui certificat de vaccinare pentru toţi cei peste 50 de ani care lucrează, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.
Pe de altă parte, după trei zile de dezbateri tumultoase, alimentate de afirmaţiile controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, care şi-a declarat intenţia de a-i „scoate din sărite” pe cei nevaccinaţi, Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi la primele ore ale dimineţii, în prima lectură, proiectul de lege ce transformă paşaportul sanitar în paşaport de vaccinare, informează AFP.
Proiectul de lege mai trebuie să fie examinat de Senatul dominat de dreapta, la începutul săptămânii viitoare, pentru a intra în vigoare pe 15 ianuarie, după cum doreşte guvernul, însă este de aşteptat ca acest lucru să fie amânat cu câteva zile.
Odată intrat în vigoare, toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, târguri şi transportul public interregional. Un test negativ nu va mai fi suficient, exceptând accesul către instituţiile şi serviciile de sănătate.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
2 comentarii la „Europa. De la pașaportul de vaccinare aprobat în Franța, la vaccinarea obligatorie impusă în Italia”
Comentariile sunt închise.