Încă o dovadă că stânga a luat-o razna

În cazul în care mai era nevoie de vreo dovadă că stânga progresistă a luat-o razna, iată că am găsit-o. Persoana respectivă locuiește în San Francisco și este psiholog.

Copilul ei are 15 ani și tocmai și-a făcut doza booster a vaccinului împotriva gripei chinezești. Doar că imediat după booster copilul a făcut miocardită și acum e internat în spital.

Iar mama sa a scris următoarele pe Twitter:

Copilul meu de 15 ani și-a făcut sâmbătă doza booster de vaccin, iar acum este internat în spital cu miocardită ușoară. Grija care îi este acordată este extraordinară, tratamentul este eficient și prognoza excelentă.

Concluzia: Acest efect advers grav și foarte rar al vaccinului este mai puțin înfricoșător decât COVID și efectele pe termen lung ale COVID. Nu am nici un regret.

Faptul că și-a vaccinat copilul cu trei doze îmi dovedește că respectiva habar nu are că în cazul copiilor e mai riscant să-i vaccinezi decât să facă gripa chnezească. Iar după ce spune, îmi dau seama că habar nu are nici de riscurile și efectele pe termen lung ale miocarditei. Este adevărat că în majoritate cazurilor miocardita se vindecă cu tratament adecvat, dar nu întotdeauna.

„Uneori repausul la pat în perioada acută și medicația simptomatică pot fi de ajuns. În cele mai multe cazuri, pacientul se vindecă și recuperarea este completă. În 5% din cazuri, miocardita se complică cu insuficiență cardiacă congestivă, tulburări de ritm și cardiomiopatie dilatativă.” (sursa)

Asta înseamnă că acum copilul ei are un risc de 5% de a dezvolta complicații, când înainte de vaccinare avea un risc de sub 0,5% de a suferi complicații în cazul în care s-ar fi infectat.

Și ăștia ne spun nouă să ne vaccinăm copiii.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost