Părintele Amfilohie Brânză a ținut un discurs emoționant, luni, 24 ianuarie, în mijlocul românilor care s-au adunat la Iași să sărbătorească Ziua Unirii Principatelor Române.
Nu putem să fim opriți de niciun obstacol în setea aceasta de Unitate și de Libertate, în ceea ce ne definește ca frați creștini români, a subliniat părintele Amfilohie.
„În această calitate de fii ai lui Dumnezeu, avem o menire și un rost istoric. Trebuie să punem mai presus de interesele personale scopul major a Unității neamului nostru.
Setea de libertate si de unitate să bată puternic în sufletele noastre, să fie o pildă, precum a strămoșilor noștri. Să menținem o Românie unită, veșnic unită, în ceea ce Dumnezeu a hărăzit să existe.
Dumnezeu să alunge frica din sufletele noastre!
Suntem dintr-un neam de viteji, dintr-un neam de oameni care și-au înțeles destinul lor istoric!”, a spus părintele Amfilohie, în fața miilor de români care s-au adunat să sărbătorească împreună Ziua Unirii Principatelor Române.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024