Zilele acestea se împlinesc 81 de ani de la masacrul din Lunca Prutului, când sute de români din nordul Bucovinei și-au pierdut viața încercând să treacă în România.
În anul 1941, în noaptea de 6 spre 7 februarie, se scria un episod cumplit din drama românilor din nordul Bucovinei. Sute de români bucovineni au încercat atunci să treacă Prutul pentru a ajunge în România. Când s-au apropiat de noua graniţă, mulți dintre ei au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici şi aruncaţi în gropi comune. Doar 57 dintre ei au reuşit să scape, alţi 44 au fost prinşi de trupele sovietice, iar 23 au fost condamnaţi la moarte, ceilalţi fiind condamnaţi la diferite pedepse cu închisoarea şi trimişi în Siberia.
Masacrul din Lunca Prutului, una dintre cele mai cumplite atrocităţi comise de soldaţii sovietici împotriva românilor, nu a fost însă decât un episod din drama românilor bucovineni, asta deoarece mii dintre ei au fost ucişi, câteva luni mai târziu, în alt masacru, cel de la Fântâna Albă, când au fost ucişi aproape 4.000 de români bucovineni.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Un comentariu la „81 de ani de la masacrul din Lunca Prutului. Sute de români din nordul Bucovinei, uciși de grănicerii sovietici când încercau să treacă în România”
Comentariile sunt închise.