Pandemia a fost o bună ocazie pentru autorități pentru a insulta poporul român și ea nu se va termina curând, ci va continua într-o altă formă, consideră actorul Dan Puric.
Prezent duminică seară la Antena 3, actorul Dan Puric a spus că modul în care a fost gestionată pandemia și duritatea cu care au fost impuse restricțiile confirmă lipsa totală de solidaritate cu poporul român.
Felul în care au făcut-o, semănau cu plutonierii ăia de la Aiud de o nesimțire şi o aroganță, a subliniat Dan Puric.
Întrebat fiind dacă se termină curând această pandemie, Dan Puric a răspuns:
„Nu! Urmează o altă formă. Ea a fost lansată ca să fie serial ca la Elodia. O să urmeze alte pandemii ideologice, educaționale.
Pandemia asta cu virus o să ţină până o să ne confundăm cu vaccinul. O sa te întreb cum te numești? Trei doze. Ce mai faci, Booster?
Unii oameni sunt disperați. S-a dorit depresia, sistemul nervos să fie distrus. Este evident, altfel nu ar fi coerciția asta chiar satanică asupra oamenilor. M-am gândit mult la felul în care au făcut-o.
Știți că o pandemie, o stare de alertă, populaţia trebuie avertizată. Felul în care au făcut-o, semănau cu plutonierii ăia de la Aiud de o nesimțire şi o aroganță. Nu au avut nici cea mai mică solidaritate cu acest popor: haide domne’ să înfruntăm împreună. Pandemia a fost o ocazie bună să insulte acest popor.
Mi-a spus un şofer de taxi, uitați un detaliu care este cât o ţară: `nu am să uit vreodată cum l-am îngropat pe tata, într-un sac de plastic, şi i-am pus un fular la sac`.
Înmormântările alea și închiderea bisericilor într-un mod brutal şi nejustificat astea rămân şi sunt o rană.
Poporul român are memorie şi s-a suprapus. Este o rană râcâită. A trebuit să dea în starea sufletească a omului, în credința lui, în încrederea lui şi acolo aproape au izbutit. Nu ştiu ce minune mai ţine poporul român în picioare.”
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024