Compania Levi Strauss & Co și-a concediat unul dintre directori pentru că era vocală împotriva restricțiilor

Jennifer Sey, fostă gimnastă în echipa națională a SUA, președinte al mărcii Levi’s și vicepreședinte executiv în cadrul companiei Levi Strauss & Co, a dezvăluit că a fost concediată pentru că a vorbit în mod repetat împotriva restricțiilor draconice legate de COVID în școli încă de la debutul pandemiei.

Anul trecut, în luna martie, s-a mutat din San Francisco în Denver, Colorado, pentru ca cei patru copiii ai să-i să poate merge la școală. În același timp cei de la Levi’s i-au spus să se abțină de la a comenta restricțiile impuse pentru că sunt împotriva preferințelor liberale ale companiei. În luna noiembrie a anului trecut, s-a oprit din a mai critica măsurile luate de autorități în legătură cu pandemia după ce i s-a spus că e luată în considerație pentru a deveni președintele companiei Levi’s.

Doar că „în cursul ultimei luni, președintele Levi’s mi-a spus că este „imposibil” să mai rămân angajată a companiei. Mi s-a oferit un pachet financiar în valoare de 1 milion de dolari, dar știam că va trebui să semnez un acord de confidențialitate care mă va împiedica să vorbesc despre motivul pentru care am fost înlăturată”, a scris Jennifer Sey într-o scrisoare deschisă.

Ea a refuzat banii și ieri și-a finalizat plecarea din companie.

„Banii ar fi fost foarte frumoși. Dar pur și simplu nu o pot face. Îmi pare rău, Levi’s. Nu mi-am propus niciodată să fiu un contrarian, nu-mi place să mă războiesc. Iubesc Levi’s și locul său în cultura americană ca furnizor de blugi pentru oamenii harnici și îndrăzneți care au luat cu asalt Vestul Sălbatic pentru a se îmbogăți. Dar Levi’s din prezent nu mai crede în asta. Acum încearcă să mulțumească mulțimile radicale de stânga și să reducă la tăcere orice disidență în cadrul organizației. Și acest lucru este valabil și în cazul altor companii americane care sunt ținute ostatice de ideologi intoleranți care nu cred în incluziunea sau diversitatea autentică.

Întotdeauna voi purta vechii mei blugi Levi’s 501. Dar astăzi trebuie să părăsesc compania. În schimb, pot să-mi păstrez vocea.”

Jennifer Sey a mai spus că a fost considerată „rasistă” și i s-a spus că nu este un „aliat” al comunității negre.

„După toți acești ani, compania pe care o iubesc a pierdut din vedere valorile care i-au făcut pe oamenii de pretutindeni să-și dorească să poarte Levi’s. La începutul pandemiei am pus la îndoială în mod public închiderea școlilor. Acest lucru nu mi s-a părut deloc controversat. Am considerat – și încă consider – că politicile draconice cauzează cel mai mult rău celor mai puțin expuși riscului, iar povara va cădea cel mai greu asupra copiilor dezavantajați din școlile publice, care au cel mai mult nevoie de siguranța și rutina școlii.

În vara lui 2020, am fost contactată de cei de la departamentul de comunicare: „Știi că atunci când vorbești, vorbești în numele companiei?”, m-a întrebat șeful departamentului, îndemnându-mă să renunț. Am răspuns: „Titlul meu nu este în biografia mea iar acum vorbesc ca o mamă a patru copii de vârstă școlară.”

Dar acest lucru nu i-a convins. M-au contactat apoi cei de la departamentul legal și cei de la departamentul de resurse umane. Apoi m-a contactat un membru al consiliului de administrație. Și, într-un final, chiar șeful meu, CEO-ul companiei.”

Jennifer Sey a mai spus că, în timp ce colegilor ei li s-a permis să-l atace în mod public pe Trump, ea a fost avertizată după ce a apărut la postul TV FOX News (canal TV de dreapta din SUA, n.n.) pentru a vorbi despre închiderea școlilor.

„Am refuzat să tac. Am continuat să invoc politici ipocrite și nedovedite, am discutat cu cei de la  primăria orașului San Francisco și, în cele din urmă, am renunțat la viața pe care o duceam în California – locuisem acolo de peste 30 de ani – și m-am mutat pentru ca cel mai mic copil al meu să poată să meargă la grădinița și să poată, în sfârșit, să experimenteze adevărata școală.”

Sursa: Daily Mail


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost