De ce Rusia nu va păți nimic

În 19 ianuarie 2022 Joe Biden susținea o conferință de presă la Casa Albă. Printre altele, a fost abordată și situația din Ucraina și care va fi reacția Occidentului în cazul în care Rusia va invada.

Iată ce declara atunci președintele SUA:

„Cred că veți vedea că Rusia va fi trasă la răspundere dacă invadează. Și depinde de ceea ce va face. Dacă va fi o incursiune minoră, ne va fi greu să decidem care va fi răspunsul nostru.”

A doua zi Casa Albă a încercat să clarifice afirmațiile lui Biden susținând că  „trecerea graniței Ucrainei de unități militare ale Rusiei va fi considerată invazie” care „va primi un răspuns economic sever și coordonat„.

Iată că Putin a înțeles mesajul și a făcut prima mișcare, o incursiune minoră în interiorul Ucrainei. În 21 februarie 2022 acesta a recunoscut independența celor două regiuni din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, și a decis să trimită „trupe de menținere a păcii” în cele două provincii. De menționat că cele două provincii nu sunt în totalitate controlate de rebelii ruși, dar că Putin s-a referit la totalitatea acestora atunci când a semnat decretul de recunoaștere a independenței „Republicii Populari Donețk” și a „Republicii Populare Lugansk”.

A doua zi, în 22 februarie, Putin a cerut și a primit aprobarea Consiliului Federației Ruse de a folosi forțele armate rusești în operații militare în exteriorul țării. Referitor la acordul de la Minsk, Putin a declarat că acesta nu mai este valabil și că Ucraina trebuie demilitarizată și convinsă să renunțe la ambiția de a deveni țară membră a NATO. Acordul de la Minsk, semnat în 2014, prevedea un statut politic special în cadrul Ucrainei pentru regiunile controlate de separatiștii ruși.

Trebuie să amintim că anexarea Crimeii de către Rusia a avut loc tot în 2014, pe vremea în care Joe Biden era vicepreședintele SUA. Nici atunci nu s-a întâmplat nimic, aceleași amenințări sterpe cu „sancțiuni economice severe” la care va fi supusă Rusia.

La fel va fi și acum, odată ce emoția momentului va trece, totul va reveni la normal, atâta timp cât Rusia se mulțumește cu cele două regiuni.

Merită să ne aminitim și de amenințările lui Biden către Putin pe vremea când acesta candida la funcția de președinte a SUA împotriva lui Donald Trump:

Putin știe că dacă eu voi fi președintele SUA zilele lui de tiranie și încercările de a intimida Statele Unite și Europa de Est se vor termina. Am de gând să-i rezist. Este un bătăuș, la fel ca Donald Trump. Și știu că nu vrea ca eu să fiu președinte, dar vă spun ceva, când voi fi președinte lucrurile se vor schimba.

Ne-am lămurit cât de frică îi e lui Putin de amenințările unui bătrânel senil care s-a trezit președintele SUA.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „De ce Rusia nu va păți nimic”

  1. Batranelul din imagine , presedinte al ” CELEI MAI MARI DEMOCRATII CUM SPUN MARII ILUSTRII MEDIATORI DE TELEVIZIUNE ” , nu este senil este doar o ” marioneta ” ca si alti presedintii ” alesi democratic ” in mana marilor corporatii multi-nationale si blocului militar politico-economic pe care cu onor il reprezinta . Din circoteca ” democratiei ” si rusii si americanii s-au ales cu profituri imense pe o perioada lunga la gaze si la petrol , ambele blocuri militare si economice , fiind mari exportatori de gaze , energie si petrol . In rest , deducem reactia ambasadorilor ” vestici ” Anglia , Italia , Franta care se vad de astazi in apararea ” pretului ridicat la energie ” , prin distribuitorii multi -nationali in Romania , cerand compnsarii de asa zise miliarde euro , pe asa „zise pierderi ” . ” Sfantul Ban ” , nu are ” nationalisme puerile de moment circotecii si nici de viitor ” si nici ” propagande militare televizate ” , iar in spatele scenariului cu ” UKRAINA ” , va suferii tot ” tovarasul cetatean turmentat de roman, platitor de taxe si pe stanga si pe dreapta ” acoperiind profiturile imense la ” energie ” ale ” baietilor destepti externii ” pe asa zisul conflict „UKRAINIAN ” .Tot inainte , dragi tovarasi .

Comentariile sunt închise.