Mugur Călinescu, tânărul decedat în condiții suspecte la 13 februarie 1985 după ce a fost anchetat în repetate rânduri de Securitate pentru activitatea sa anticomunistă, va fi comemorat, sâmbătă, la Botoșani, la inițiativa asociației „Scut Botoșănean”.
„Trăim vremuri în care avem nevoie, mai mult decât oricând, de eroi. Iar unul dintre aceștia este chiar Mugur Călinescu, plecat la Domnul în februarie 1985, pentru vina de a fi fost cel mai curajos dintre botoșăneni.
Prin sacrificiul său, botoșăneanul Mugur Călinescu și-a câștigat un loc în panteonul eroilor și martirilor români.
Pentru a-i cinsti memoria, asociația „Scut botoșănean”, în colaborare cu asociația „Happy” organizează o slujbă de pomenire și o acțiune de comemorare, duminică, 13.02.2022, ora 12:00, la mormântul eroului, în cimitirul „Pacea””, a anunțat, pe Facebook, asociația „Scut botoșănean”.
Reamintim că în urmă cu cinci ani, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat organizarea unei acțiuni de investigaţii arheologice în municipiul Botoșani. Obiectivul acțiunii consta în deshumarea și recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Mugur Călinescu, tânărul decedat în urma unei grave afecțiuni medicale, despre care se presupune că a fost cauzată de anumite proceduri la care a fost supus în timpul anchetelor de la Securitate, după cum anunța atunci RostOnline.
„Vrem dreptate și libertate”
În 12 septembrie 1981, Mugur Călinescu, pe atunci elev în vârstă de 16 ani, a scris pe peretele clădirii Comitetului Județean al PCR mai multe mesaje împotriva regimului comunist:
„Vrem respectarea tuturor drepturilor!”
„Vrem dreptate și libertate!”
„Nu mai putem accepta mizeriile și nedreptățile din țara asta!”
„Ne-am săturat de stat la cozi imense!”
„Vrem libertatea cuvântului!“
În noaptea următoare au fost scrise alte texte pe trei panouri de tablă ale gardului ce împrejmuia șantierul de construcție al Casei de Cultură a orașului.
După apariția primei inscripții, organele de Securitate și Miliție din Botoșani au intrat imediat în alertă. În scurt timp au fost luate o serie de măsuri informativ-operative care să conducă la identificarea autorului sau autorilor înscrisurilor ostile regimului. Acțiunea operativă a Securității s-a organizat și desfășurat sub denumirea de Cazul Panoul. Elevul Mugur Călinescu a continuat să iasă seara târziu din locuință și să scrie alte texte în diferite locuri din zona centrală a orașului.
În noaptea de 17/18 octombrie 1981, la ora 00,50, a fost surprins în flagrant de două cadre de securitate chiar când scria pe un perete „Jos comunismul!”. Imediat elevul a fost reținut și transportat la sediul Securității din Botoșani, unde a fost supus unei anchete vreme de mai multe zile.
După câteva zile de anchetă în care au fost interogate mai multe persoane din familia și anturajul lui Mugur Călinescu, perioadă în care el a trebuit să-și motiveze în mai multe declarații scrise faptele săvârșite și determinările lor, acesta a fost lăsat să-și continue activitatea școlară. Mugur Călinescu a continuat însă să fie convocat periodic și în anul următor la sediul Securității din Botoșani de unde întotdeauna revenea acasă total schimbat, indispus și abătut, refuzând să vorbească despre tratamentul la care era supus acolo.
Rar și cu mare greutate îi mărturisea câteodată mamei sale că era pus să stea timp de câteva ore în faţa unei lămpi aprinse şi că de fiecare dată era servit cu o ceașcă de cafea, fiind îndemnat și obligat să o bea deși nu era un consumator al unei astfel de băuturi. După fiecare convocare se plângea mamei că nu se simte bine și că avea dureri acute de cap. Aceste fapte sunt susținute în primul rând de mărturiile făcute de Rodica Uncescu de-a lungul anilor, afirmațiile sale fiind consemnate în convorbiri înregistrate, precum și în interviuri de presă care au fost publicate în decursul timpului.
Între timp, în toamna anului 1983, a primit ordin de încorporare pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu, fiind chemat pentru efectuarea unei vizite medicale. Comisia de examinare l-a găsit inapt pentru serviciul militar, fiind trimis la Spitalul Militar din Iași unde a fost internat. După o săptămână de investigații a fost transferat la Spitalul Județean Sf. Spiridon, unde i s-a confirmat diagnosticul de leucemie, ulterior acesta fiind asociat cu ciroză hepatică și icter mecanic. Se știe că între 1983-1985 a stat prin spitale lungi perioade de timp, fiind internat la Iași, București și Timișoara. Cu toate tratamentele administrate, starea de sănătate a tânărului se degrada cu repeziciune, consecințele pentru viața sa fiind deja presupuse.
Mugur Călinescu moare în ziua de 13 februarie 1985 în spitalul din Iași, când nu împlinise încă 20 de ani. Ultimele cuvinte ce le-a spus mamei sale înaintea morții, au fost: „Mamă, ce călăi de oameni pot fi”. A fost înhumat la data de 5 martie într-un mormânt situat în Cimitirul Pacea din Botoșani.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024