Ramzan Kadyrov, președintele Ceceniei și un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că luptătorii ceceni au fost dislocați în Ucraina și i-a îndemnat pe ucraineni să-și răstoarne guvernul.
Într-un videoclip postat online, Kadyrov s-a lăudat că unitățile cecene nu au suferit până acum pierderi și a spus că forțele ruse ar putea cu ușurință să cucerească orașe mari ucrainene, inclusiv capitala Kiev, dar că sarcina lor este să evite pierderea de vieți omenești.
„În prezent, în acest moment, nu avem nici o victimă sau rănit, luptătorilor noștri nici măcar nu le curge nasul”, a spus Kadyrov, negând rapoarte ucrainene despre victime înregistrate în rândul luptătorilor ceceni, pe care le-a catalogat a fi false.
„Președintele (Putin) a luat decizia corectă și îi vom îndeplini ordinele în orice circumstanțe”, a spus Kadyrov.
Kadyrov s-a descris deseori drept omul lui Putin, iar mesajul său este identic cu cel al liderului liderului rus, care i-a îndemnat vineri pe ucraineni să se ridice împotriva propriului guvern, despre care el a spus că este format din „neonazişti”.
Oficialii ucraineni spun că este absurd să fie catalogați a fi neonaziști.
Kadyrov a sprijinit operațiunile militare ale Kremlinului și în trecut – în Siria și Georgia.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024