ACTUALIZARE ORA 15:45
Mii de oameni panicaţi de începerea conflictului militar au stat, joi, la cozi interminabile la frontiera dintre Ucraina şi România, în zona localităţii Tereblecea, pentru a părăsi, pe jos, teritoriul ucrainean, având ca destinaţie finală diferite oraşe din România sau alte ţări europene.
Autorităţile ucrainene au permis ieşirea din ţară doar a femeilor, copiilor, iar în cazul bărbaţilor este permisă părăsirea ţării doar pentru cei care au rezidenţă pe teritoriul altui stat. În acest context, la porţile metalice ale punctului de frontieră aşteptau numeroase femei cu copii în braţe sau cu copii în cărucioare, anunță Agerpres.
ACTUALIZARE ORA 09:20
Oamenii încearcă să părăsească Kievul, joi dimineață, după ce Rusia a pornit atacul asupra Ucrainei.
Traficul la ieșirea din capitala Ucrainei este aproape blocat de maşini, coloanele se întind pe kilometri anunță B1TV.
ACTUALIZARE ORA 07:20
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării, după ce şeful statului rus, Vladimir Putin, a declarat în zori începerea unei operaţiuni militare în Ucraina, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Zelenski a spus că Rusia a efectuat atacuri cu rachete asupra infrastructurii ţării şi a gărzilor de frontieră.
Știrea inițială
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT.
Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.
Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală, transmite Reuters.
Explozii puternice au fost auzite joi în oraşul portuar Mariupol, în estul Ucrainei, la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară împotriva Ucrainei, potrivit unor jurnalişti de la AFP.
- După George Simion, Claudiu Târziu e acuzat că ar avea interdicție în Ucraina. „Nu mă sperie nici securiștii ucraineni și nu mă vor opri nici agenții lor de influență din România!” - 21 noiembrie 2024
- Noul tren Alstom s-a stricat a doua zi după inaugurare. Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Brigada PSD ne lasă moștenire un munte de maculatură de propagandă și o țară devastată de incompetență - 21 noiembrie 2024
- Partidul susținut de europarlamentarul Nicu Ștefănuță promovează adopția copiilor de către cuplurile LBGT - 21 noiembrie 2024