Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că obiectivele Rusiei nu se opresc doar la Ucraina, amintind de solicitarea Kremlinului privind renunțarea la extinderea NATO.
Totodată, Jens Stoltenberg a cerut Rusiei să se retragă din Ucraina și să revină la calea dialogului.
„Cerem Rusiei să oprească imediat acest război fără sens, să înceteze atacurile, să retragă toate forţele, să se întoarcă pe drumul diplomaţiei, să renunţe la agresiune. Rusia a distrus pacea în Europa. Populaţia se luptă pentru libertate în faţa unui atac neprovocat. Deplângem suferinţa, pierderile tragice de vieţi, precum şi pierderile materiale”, a spus Jens Stoltenberg, potrivit News.ro.
Acesta a avertizat că obiectivele Rusiei nu se opresc doar la Ucraina.
„Ne confruntăm cu o nouă normalitate în securitatea europeană. Rusia contestă deschis ordinea de securitate şi foloseşte forţa pentru îndeplinirea obiectivelor.
Obiectivele Kremlinului nu se limitează la Ucraina. Rusia a cerut să renunţăm la extinderea NATO şi să scoatem trupe şi infrastructură din ţările care au aderat la alianţă după 1997”, a declarat Jens Stoltenberg.
Reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie, Rusia a solicitat ca forțele NATO să părăsească România și Bulgaria. Moscova a cerut garanţii din partea NATO, potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.
Știri pe subiect

- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025