Strigătul femeii canaanence și strigătul mamelor noastre

de
Sursa foto: Facebook

În Duminica a 17-a după Rusalii, în bisericile ortodoxe se citește Evanghelia femeii cananeence (Matei 15, 21-28).

Ori de câte ori se citește evanghelia numită a femeii canaanence, unde ni se relatează întâlnirea dintre Hristos-Viața și o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței fiicei sale, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame. Într-un fel sau altul, orice mamă se aseamănă cu personajul evanghelic îndrăgit și apreciat de Mântuitorul Hristos Care, privind la credința și stăruința ei, i-a tămăduit copila bolnavă, notează Arhim. Mihail Daniliuc, într-un editorial pentru Doxologia.ro.

„În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie canaaneancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns niciun cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela” (Ev. Matei 15, 21-28)

La drept vorbind, în strigătul zbuciumatei mame nu se regăsește oare rugăciunea tuturor mamelor noastre?, se întreabă Arhim. Mihail Daniliuc.

„Una dintre afecțiunile spirituale întâlnite foarte frecvent astăzi se întrezărește tot din cuprinsul amintitei pericope evanghelice: se observă lesne faptul că mama s-a identificat pe deplin cu boala fiicei, devenind glasul copilei ce nu se putea ruga, fiindcă ajunsese posedată de un demon. Ea nu a spus: „Doamne, miluiește pe fiica mea”, ci „Doamne miluiește-mă!, Doamne ajută-mă!”, arătând că necazul progeniturii a devenit propria durere a mamei. Este cu adevărat o maladie cronică a zilelor noastre indiferența, lipsa de compasiune cu cei aflați în nevoi.

Vă propun un mic test: câți dintre noi, întâlnindu-se cu Hristos pe calea vieții pământene, I-ar cere ceva pentru altul mai bolnav, mai sărac ori mai obidit decât el? Rămâne ca fiecare să caute în forul său interior răspunsul la această provocare. Am convingerea că mamele – da, mamele! – ar trece un asemenea examen cu mare ușurință, căci ele suferă atunci când fiii ori fiicele lor cad betejiți de boală. Suferă chiar mai mult uneori, fiindcă o mamă trăiește atât viața ei, cât și pe a copiilor săi.

Vă închipuiți? O mamă cu cinci copii „trăiește” simultan șase vieți, cinci dintre ele, ale copiilor, pulsând, parcă mai stăruitor.

Revenind la strigătul mamelor din zilele noastre, da, multe dintre ele strigă după Hristos pentru mulți, foarte mulți tineri suferinzi. Pe lângă afecțiunile trupești, cele spirituale se ivesc mai des ca oricând. O sumedenie de odrasle, la vârste extrem de fragede, se lasă antrenate în tot soiul de scăderi: tutun, alcool, droguri, indiferentism religios, relativizarea credinței și tradițiilor neamului lor, dezordine sentimentală și sexuală, lipsă de orizont, alături de nenumărate altele. Avem, așadar, nevoie de mame, de părinți, în genere, foarte credincioși, extrem de răbdători și cu nezdruncinată credință, pentru salvarea urmașilor lor. Numai așa vor auzi cuvântul cel izbăvitor al Mântuitorului Hristos: „omule”, sau „femeie, mare este credința ta. Fie ție după cum voiești!”, scrie Arhim. Mihail Daniliuc.

 

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost