1 aprilie. 81 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Peste 3.000 de români din nordul Bucovinei, uciși de grănicerii sovietici când încercau să treacă în România

Vineri, 1 aprilie, se împlinesc 81 de ani de când a avut loc masacrul de la Fântâna Albă, localitate aflată atunci pe teritoriul Ucrainei, când peste 3000 de români au fost uciși încercând să treacă granița spre România.

Oamenii aflaseră de la agitatori ai serviciilor sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România, notează Agerpres.

Cei 3.000 de români din mai multe sate de pe Valea Siretului au format o coloană paşnică şi s-au îndreptat, la 1 aprilie 1941, spre graniţa cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane şi cruci din cetină. Când s-au apropiat de punctul de graniţă Fântâna Albă, în locul numit Varniţa, grănicerii sovietici au deschis focul şi au tras în plin în ei. Bătrâni, copii, femei au fost seceraţi cu rafale de mitraliere, apoi aruncaţi în gropi comune, unii fiind îngropaţi de vii. Supravieţuitorii au fost urmăriţi, torturaţi şi deportaţi.

În fiecare an, la 1 aprilie, potrivit Legii 68/2011, este comemorată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

Știri pe subiect:

Senatorul Claudiu Târziu, prezent la comemorarea masacrului de la Fântâna Albă: M-am aflat într-un loc de jertfă. Cei 3000 de români au fost uciși de grănicerii sovietici pentru că și-au mărturisit crezul național, identitatea și dragostea față de Țara-Mamă, România

80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Cruce vie de lumină, în memoria țăranilor români bucovineni uciși la 1 aprilie 1941

Revoltător! Masacrul comis în urmă cu 80 de ani la Fântâna Albă de trupele sovietice, minimizat și pus pe seama serviciilor secrete române, într-un documentar realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți

 

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „1 aprilie. 81 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Peste 3.000 de români din nordul Bucovinei, uciși de grănicerii sovietici când încercau să treacă în România”

Comentariile sunt închise.