Duminică, 27 Martie 2022, la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din sat Bârnova va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, precum și pomenire a făptuitorilor Unirii Basarabiei cu România din anul 1918.
Slujba va fi oficiată de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și PS Antonie Episcop de Bălți, anunță Magazin Critic.
Potrivit sursei citate, anunțul a fost făcut de Mihai Bălan, primarul comunei Bârnova:
„Dragii mei bârnoveni și români de pretutindeni,
Vă invit cu mare bucurie să participăm împreună, Duminică – 27 Martie, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Pomenire a făptuitorilor Unirii Basarabiei cu România din anul 1918. Slujba va avea loc la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din sat Bârnova și va fi oficiată de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și PS Antonie Episcop de Bălți.
27 martie 1918- Această dată cu însemnătate istorică extraordinară pentru toți românii este incrustată cu litere de aur în Cartea de Istorie a Neamului nostru strămoșesc.
Vom avea deosebita onoare de a primi în sânul comunității noastre înalți demnitari, personalități de stat de pe ambele maluri ale Prutului, înalte fețe bisericești, militari, istorici, oameni de cultură și alți oaspeți dragi înfrățiți prin sânge și același gând de Reunire a României noastre iubite. Vom evoca împreună personalitatea marcantă a celui care a fost Președintele Sfatului Țării din Basarabia acum 104 ani, Ion Inculeț, simbolul mărețului act patriotic de întregire a neamului românesc, erou național deopotrivă al României și al Basarabiei.
Dragi români, vă îndemn să fiți liberi în gândire și luminați în inimi ! Să prețuim dragostea frățească și să păstrăm mereu vie în sufletele noastre dorința de Reunire cu Basarabia, pentru că am fost, suntem și vom fi frați pe vecie. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a scris, pe Facebook, primarul comunei Bârnova, județul Iași, Mihai Balan, notează sursa citată.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024