Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, miercuri, recursul lui Traian Băsescu la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care hotărâse în 2019 că fostul preşedinte al României a fost colaborator al Securităţii. Hotărârea ÎCCJ este definitivă.
„Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal”, a anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anunță News.ro.
Decizia magistraţilor este definitivă.
În urma acestei decizii, Băsescu ar urma să-şi piardă beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte, conform unei legi promulgate în octombrie2021 şi care prevederetragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, în cazul existenţei unor dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Potrivit Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
- a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;
- b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
- c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
- d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat în septembrie 2019 calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat în mai 2019 la Curtea de Apel Bucureşti.
Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu ”sursa”, istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.
Potrivit sursei citate, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator. El a negat că ar fi dat Securităţii informaţii sub numele Petrov.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
Daca tot este acesta decizie data , se poate verifica tot Parlamentul ACTUAL SI FOST CU TOATE DREPTURILE LOR ACTUALE SI FOSTE SI CRED CA PE FOSTII SI PE ACTUALI PARLAMENTARII SUNT CEL PUTIN 80 % , CARE PRINTR-O FORMA SAU ALTA DE ASA ZISE ” SCOLARIZARII , MASTERATE , ETC, ” IN PREZENT ASTEAPTA ACESTA ” COLABORARE ” LA FEL CUM POLITRUCII VECHI SE OFEREAU EI PENTRU COLABORARE CU D.S.S. PENTRU CASE, PRIME , FUNCTIE , PROMOVARE ETC, DAR REPET NU ESTE O RUSINE FIINDCA CEL PUTIN SECURITATEA TRECUTA SI-A FACUT DATORIA PE DEPLIN , PRIN ASIGURAREA INDEPENDENTEI ECONOMICE , POLITICE , SOCIALE , SANATATII , EDUCATIEI SI STABILITATII ROMANIEI .RAMANE DE VAZUT NOILE VARAINTE ALE SECURITATII TRECUTE PRIN ” ODRASLELE ACTUALE ” SI AVEM VREO 7 CA LA RUSI SI AMERICANI DUPA 91 , IN PAS CU TRENDUL LA MODA – ” GLOBALIZAREA LUMII ” . VOM VEDEA CE VOR FACE PENTRU SIGURANTA NATIONALA A ROMANIEI IN CURAND . NU ESTE O RUSINE PENTRU BASESCU CA A COLABORAT CU INSTITUTIA DE BAZA A ROMANIEI PRIVIND SIGURANTA NATIONALA DIN VREMEA ACEEA ,( PACAT DE LEGISLATIA ACTUALA CARE APLICA O TEZA PREZENTA LA O TEZA TRECUTA DOAR IN SCOP DE PROPAGANDA A MOMENTULUI ) CRED CA ESTE O RUSINE PENTRU BASESCU CA FOST PRESEDINTE IAR CEEA CE A FACUT CU ” ODRASLELE ” INSTIUTIEI SECURITATII DIN VREMEA PRIN PROMOVARILE FACUTE LA NIVEL CENTRAL IN PROPRIUL INTERES , A ADUS UN MARE PREJUDICIU CA IMAGINE SI CA PROFESIONALISM SIGURANTEI NATIONALA A ROMANIEI SI IN SPETA CETATEANULUI ROMAN LA FEL CA IN PREZENT CU ALTE PERSONAJE POLITICE DE TOP DECLARATIVE DIN ACEST MOMENT PRIVIND ” SIGURANTA CETATEANULUI CA COMPONENTA DE BAZA A SIGURANTEI NATIONALE ” IN VORBE SI NICIODATA IN FAPTE ” LEGISLATIE” . Se spune ca fiecare haita isi mananca lupul alpha , atunci cand il simte slab, ca la rusii , ca la americanii , acum , ca peste tot , ACESTA ESTE CAZUL LUI BASESCU SI COLABORARII LUI CU D.S.S.
Asta trebuie bagat in puscarie.