României i s-a solicitat tranzitarea teritoriului pentru transport de armament spre Ucraina, după ce Ungaria a anunțat, luni, că nu va autoriza ca teritoriul său să fie tranzitat în acest scop.
României i s-a solicitat tranzitarea teritoriului pentru transport de armament spre Ucraina, au declarat, pentru HotNews, surse oficiale. Aceleași surse spun că acestă solicitare „este analizată”.
Solicitarea a fost făcută în contextul în care Ungaria a anunțat, luni, prin vocea ministrului de externe Peter Szijjarto, că nu va autoriza ca teritoriul său să fie tranzitat de arme letale, pentru a menţine securitatea în ţară.
„Motivul luării acestei decizii este acela că astfel de transporturi ar putea deveni ţinte ale unor acţiuni militare ostile şi (…) noi trebuie să asigurăm securitatea Ungariei (…) şi că nu vom fi atraşi în acest război”, a declarat Szijjarto după întrevederea cu ministrul de externe al Kosovo, Donika Gervalla.
Reacția Rusiei nu a întârziat să apară
Ministerul rus de Externe, citat de Tass, amenință că structurile UE și cetățenii implicați în furnizarea de arme letale și carburanți și lubrifianți către Forțele Armate ale Ucrainei „vor fi responsabili pentru consecințele acestor acțiuni pe fondul operațiunii speciale în curs de desfășurare în Ucraina”, notează Hotnews.ro.
Marți, va alea loc, la Cotroceni, o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind invazia Rusiei în Ucraina, după cum a informat RostOnline.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
- Evoluțiile privind situația de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și implicațiile pentru România;
- Măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiați/persoane strămutate pe teritoriul național, în contextul securitar internațional.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Vai de mama noastra… nu avem Armata, de fapt – o mana de babalai mercenari si cativa patrioti – nici 10% care nu rezolva nimic sinucigandu-se.