Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: TOATE restricțiile vor fi ridicate, din 9 martie. Masca nu mai e obligatorie nici în spațiile închise

Toate restricțiile impuse în pandemie vor fi ridicate începând din 9 martie, odată cu încetarea stării de alertă pe teritoriul României, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Odată cu expirarea stării de alertă, se va ajunge în situația ca restricțiile impuse în perioada pandemiei să fie ridicate. Am făcut o serie de propuneri privind ridicarea etapizată. Faptul că Guvernul a decis ridicarea stării de alertă ne pune într-o situație nouă – restricțiile sunt ridicate”, a anunțat ministrul Sănătății.

Potrivit acestuia, începând din 9 martie, masca nu mai este obligatorie nici în spații deschise, nici în spații închise. Totodată, accesul în centre comerciale, instituții, evenimente este permis fără certificat verde. Nu în ultimul rând, se renunță la formularul PLF la intrarea în țară, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost