Proiect în Parlamentul Ucrainei: Biserica Ortodoxă Rusă să fie interzisă, proprietățile sale, naționalizate în 48 de ore. Ce vor face parohiile românești din Nordul Bucovinei, Herța și Sudul Basarabiei?

Un proiect de lege privind interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ruse se află în dezbatarea Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei), anunță Romanian Global News.

Potrivit sursei citate, dacă proiectul va fi adoptat, toate proprietățile bisericii și ale conducerii acesteia vor fi naționalizate în 48 de ore. Comunitățile religioase, în decurs de 14 zile, își pot schimba subordonarea pentru a-și păstra proprietățile.

În timpul schimbării subordonării comunităților bisericești, Serviciul de Securitate al Ucrainei va examina dacă acestea au cooperat cu ocupanții. Cei responsabili vor fi trași la răspundere.

„Articolul 3 se completează cu al cincilea paragraf, după cum urmează: Pentru protecția siguranței și ordinii publice, activitatea organizațiilor religioase (asociații) este interzisă, fie direct, fie în calitate de componente ale unei alte organizații (asociații) religioase al cărui centru (conducere) se află în afara Ucrainei într-un stat care este recunoscut de lege că a comis o agresiune militară împotriva Ucrainei și/sau a ocupat temporar o parte a teritoriului Ucrainei”, se menționează în proiectul privind modificarea legii referitoare la libertatea de conștiință și a organizațiilor religioase.

Parohiile românești din Nordul Bucovinei, Herța și Sudul Basarabiei care țin încă de Biserica Ortodoxă Rusă riscă la rândul lor să-și să fie interzise și să-și piardă propietățile. Acestea au posibilitatea să se alăture Mitropoliei Basarabiei, ca parte a Bisericii Ortodoxe Române, în cazul în care SBU, serviciu secret al Ucrainei nu va face presiuni pentru trecerea acestor parohii românești la Biserica Ortodoxă Ucraineană, notează sursa citată.

Contextul este unul complicat. Pe de o parte, patriarhul Kiril, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, a aprobat recent războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Pe de altă parte, avertizează sursa citată, autoritățile române trebuie să monitorizeze cu atenție situația și să reacționeze prompt la orice presiune sau amenințare la adresa preoților și credincioșilor români.

Potrivit Timpul.md, în Nordul Bucovinei, Herța și Sudul Basarabiei există cele circa 150 de parohii românești din care țin încă de Biserica Ortodoxă Rusă.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


5 comentarii la „Proiect în Parlamentul Ucrainei: Biserica Ortodoxă Rusă să fie interzisă, proprietățile sale, naționalizate în 48 de ore. Ce vor face parohiile românești din Nordul Bucovinei, Herța și Sudul Basarabiei?”

  1. Vor putea intra in conflict cu BISERICA ORTODOXA RUSA , pe cererea aceasta , acesta este si scopul CERERII , scindarii ORTODOXIEI IN ZONA , practicata de altii , nu doresc nominalizarea altor asa zise ” culte crestine ” in scindarea crestinatatii , pe motive ” materiale ” de moment , in favoarea atat a altor ” culte ideologice si religioase internationale ” cat si in favoarea ” tatucilor ” de la vest si est care folosesc credinta in scop personal financiar sub forma nationalismului etnic , binenteles cu practicarea in continuare a principiului ” democratiei romane imperiale ” , adica ” DIVIDIE ET IMPERA ” . Este pacat ca crestinitate in forma ei ideologica , prin reprezentantii ei de stat adica ” BISERICA ” , nu a invatat in 2000 de anii , paradoxal in contradictie chiar cu Noul Testament , insusit de fiecare parte si practicat in de catre ” BISERICA ” , ca ” DEZBINAREA PE FOLOASE FINANCIARE ALE MOMENTULUI ” NU CORESPUNDE CU PRACTICA CRESTINA . DAR RAMANE DE VAZUT DACA SI BISERICA ORTODOXA CRESTINA VERSUS BISERICA CATOLICA CRESTINA SE VA ANTRENA IN ACEST CONFLICT ” RAU VERSUS RAU ” PRIN ” TATUCII ” DE LA EST SI VEST.RAMANE DE VAZUT UNDE VA FII BISERICA ORTODOXA ROMANA IN ACEST CONFLICT MONDIAL ” RAU VERSUS RAU ” . Cu respect pentru cei cu CREDINTA ADEVARATA prin fapta , vorba si trairea lor.

Comentariile sunt închise.