Proiectul privind securitatea şi apărarea naţională va ajunge în Parlament săptămâna viitoare, a anunțat, miercuri, președintele Senatului, Florin Cîțu (PNL).
Potrivit acestuia, proiectul trebuie să ajungă săptămâna viitoare în Parlament, după ce mai întâi va fi aprobat de Guvern.
„Au fost doar discuţii iniţiale. Sperăm ca proiectul să fie adoptat săptămâna următoare. Proiectul a fost în CSAT, este un proiect deja discutat, acum vine spre Parlamentul României şi deocamdată se uită experţii partidelor la el, vedem dacă mai trebuie ceva de adăugat şi apoi să fie adoptat în şedinţa de guvern. (…) E mai mult despre aceste modificări ca România să permită trupelor străine să vină pe teritoriul României, sunt mai multe modificări de care avem nevoie în perioada următoare (…).
Noi, liderii celor două partide, dar şi cei de la UDMR, vom face totul pentru a avea acest proiect aprobat cât mai rapid, în procedură de urgenţă”, a precizat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Întrebat despre nemulţumirile legate de acest proiect, conform cărora CSAT ar primi puteri sporite, Cîţu a spus că acest proiect nu schimbă Constituţia, iar Parlamentul are ultimul cuvânt în situaţiile de urgenţă.
„În primul rând, Constituţia spune foarte clar că orice situaţie care ţine de situaţia de urgenţă, de conflict armat până la urmă, Parlamentul are ultimul cuvânt şi acest lucru nu se schimbă. E doar legislaţia în vigoare, care trebuie adaptată la condiţiile de azi, la nevoile de azi. În rest, nu se modifică. Nu se dau puteri sporite. Repet, Constituţia este cea care dă aceste puteri şi acestea sunt date Parlamentului României”, a subliniat Florin Cîţu.
Despre includerea unor prevederi referitoare la încorporarea tinerilor, liderul liberal a precizat că acel proiect nu s-a discutat în coaliţie.
„Acest lucru nu s-a discutat. Cel puţin acum nu s-a discutat, eu nu ştiu de niciun proiect. (…) Acel proiect de lege nu a fost prezentat în coaliţie. Nu ni s-a adus la cunoştinţă, deci noi nu luăm în calcul. Înţeleg de ieri că acest proiect nu mai este de actualitate. Dacă ar fi fost vreodată… La coaliţie s-a discutat despre (…) acest pachet al legii de securitate naţională care, repet, este o updatare a ceea ce avem astăzi, dar controlul rămâne la Parlamentul României”, a mai afirmat Florin Cîţu.
Pe de altă parte, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, pentru Agerpres, că proiectul de lege apărut în spaţiul public privind situaţia de criză şi pregătirea unei rezerve generale în caz de război, în care să fie cuprinşi bărbaţii români între 18 şi 60 de ani, nu este de actualitate şi că ministerul pe care îl conduce va anunţa opinia publică despre proiectele sale legislative.
Știri pe subiect:
Guvernul se pregătește să introducă STAREA DE CRIZĂ
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Domnule , ca la Catavencu ” avem o lege a Sigurantei Nationale, dar nu se aplica ” , din vremurile domnului Iliescu , din anii ” tovarasiei Ruse ” , apropo de Ukrania , avem o ordonanta 1 21/01/1999 , privind starea de asediu , data tot de inaintasii ” tovarasului Iliescu ” inainte de a devenii din nou Presedinte , avem pasaje largi din noua lege propusa in Parlament copiate din Ordonanta 1 21 /1999 , ce nu avem inca ? nu avem functionarea clara a Institutilor statului de 30 de ani , abilitate sa modifice legea SIGURANTEI NATIONALE , data pe ” interesele momentului anilor 90 , dupa evenimentul din 89 ” Apoi daca in 30 de anii de ” FANARIOTISM ” nu am fost in stare sa dam o lege privind SIGURANTA NATIONALA cu toate implicatiile ei SI CE INSTITUTII RASPUND DE APLICAREA EI , ca motiv, in primul rand ” SIGURANTA CETATEANULUI ” CA PARTE COMPONENTA DE BAZA A SIGRUANTEI NATIONALE ASA CUM A DECLARAT DOM. PRESEDINTE ACTUAL IN FUNCTIE IN MAI 2020 , FACEM O NOUA LEGE ” PE GENUNCHI ” PENTRU MOMENTUL ACTUAL CA LA ” CORONA SI ALTI VIRUSI ” , CA SA TRECEM SI PESTE ASTA SI NE FACEM DATORIA CA PARLAMENT PE PRINCPIUL ” IN AFARA ESTE VOPSIT GARDUL SI INAUNTRU STA LEOPARDUL ” . SE PARE CA DA , LA ASEMENEA VREMURI , ASEMENEA POLITICIENI SI ASEMENEA STAT .