Globalizare – Fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob prin crearea de instituții și organisme politice suprastatale, printr-o politică economică și de securitate comună etc. (Dexonline)
Războiul din Ucraina reprezintă începutul sfârșitului globalizării. Economia Rusiei a fost pusă pe butuci de sancțiunile țărilor Occidentale, rezervele valutare ale Băncii Centrale a Rusiei aflate în străinătate au fost înghețate, o mulțime de bănci rusești au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT, deodată nu mai puteau face nici un fel de tranzacții internaționale, schimburile economice ale Rusiei au fost reduse la minim, rubla s-a depreciat masiv, majoritatea rușilor au sărăcit peste noapte.
În Occident prețurile la energie și la produsele petroliere au crescut, automat au început să crească prețurile la toate produsele din magazine. Doar în ultimele două săptămâni în România s-a creat panică din aceste motive. Mai întâi s-au creat cozi de kilometri la stațiile de alimentare cu benzină după ce s-a zvonit că litrul de benzină va crește peste noapte de la aproximativ 7,5 lei la mai mult de 10 lei. În final prețul litrului de benzină s-a scumpit, dar nu a ajuns la 10 lei, ci doar a trecut un pic de 8 lei. Toată lumea e fericită, ce noroc că nu s-a făcut 10 lei! După o săptămână aceeași panică în magazinele alimentare în legatură cu uleiul alimentar după ce s-a aflat că cel mai mare exportator de ulei de consum în UE este Ucraina. Din nou cozi uriașe și chiar bătăi, s-a cumpărat uleiul alimentar cu baxurile.
Nu contează de ce parte a cortinei se află fiecare, toți suntem afectați economic de războiul din Ucraina. Iar unul dintre motive este globalizarea. Fiecare țară depinde economic, într-o măsură mai mare sau mai mică, de alte țări. Acum realizăm că orice schimbare sau orice acțiune neconformă cu așteptările globaliștilor ne afectează în mod direct.
Cu siguranță în toate marile capitale ale lumii se observă aceste lucruri și se fac planuri pentru a se reduce dependența de ce se întâmplă în exterior. Practic asistăm la sfârșitul globalizării așa cum o știm. Cel puțin în ce privește produsele esențiale, respectiv cele energetice și cele alimentare, lucrurile se vor schimba. Deja se întâmplă asta. Deodată poluarea minelor de cărbune nu mai este importantă, inclusiv în România au început să se redeschidă. Același lucru este valabil și pentru centralele nucleare, deodată nu mai sunt periculoase sunt chiar preferabile dependenței de petrolul rusesc.
Sub ochii noștri asistăm la schimbări majore.
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024