Tânărul jucător în echipa de polo a Clubului Dinamo, Andrei Drăghici, în vârstă de doar 23 de ani, a murit, sâmbătă, după ce i s-a făcut rău în timpul meciului din campionat cu Rapid, disputat în bazinul giuleștenilor, anunță GSP.ro.
În ultima repriză a meciului de polo Rapid – Dinamo, Andrei s-a simțit rău și a ieșit din bazin. Drăghici nu a mai putut fi salvat de medicii aflați la bazin, în ciuda eforturilor masive ale acestora timp de aproximativ o oră, notează sursa citată.
Comunicatul transmis de Dinamo:
„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază.
Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe.
Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.
Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute. Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare.
Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar. Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!”

- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025
Daca este din cauza vaccinului Arafat, Gheorghita, Citu,si ceilati vinovati trebuie sa raspunda penal pentru crima.