Inflația nu va scădea în lunile septembrie-octombrie, așa cum a prognozat Banca Națională a României, ci, dimpotrivă, va crește și mai mult, avertizează prof. Mircea Coșea, fost ministru.
Analistul economic spune, într-o declarație pentru National.ro, că toate analizele internaționale indică o scădere economică la nivel mondial și o explozie a inflației.
Prof. Mircea Coșea atrage atenția că Guvernul trebuie să ia măsuri imediate pentru atenuarea crizei, pornind de la scăderea prețurilor la energie, gaze și combustibili.
„Ce s-a întâmplat acum cu acest pachet este că sunt niște măsuri care ajută o parte din populație și anumite ramuri, nu toată economia, să treacă de lunile care vin în care inflația va crește.
Nu am niciun fel de încredere în ceea ce spune Banca Națională a României, că inflația va scădea în septembrie-octombrie. Din contră, toate analizele internaționale arată că inflația este în creștere pe parcursul acestui an. Totodată, ratele de creștere economică scad peste tot, inflația crește peste tot, uitați-vă la ce creștere record a ajuns inflația în Statele Unite, deci nu avem niciun motiv să credem că, dacă trecem de luna august, vom intra într-o curbă descrescătoare a inflației.
Trebuie să ne pregătim pentru o perioadă foarte complicată, iar dacă cei care ne conduc nu iau măsuri rapide, nu vom putea decât să reparăm relativ pe ici, pe colo niște situații disperate”, avertizează prof. Mircea Coșea.
Pottrivit acestuia, măsurile pe care Guvernul le-a luat sunt măsuri anti-criză care vizează, punctual, o anumită situație rezultată din criza care deja a început, odată cu creșterea facturilor la energie.
„Ei au făcut liberalizarea nerespectând nicio condiție inițială și cunoscută în procedura de liberalizare din întreaga lume. Trebuia să ai o piață concurențială, iar noi nu am avut, în al doilea rând trebuia să ai o producție care să acopere minimum 80% din consumul intern, nu am avut și trebuia să avem înainte un pachet de legi de protecție a consumatorului vulnerabil și a economiei, ca să te asiguri că nu ai lovituri din acestea, de creștere fantastică a prețurilor. S-a făcut o liberalizare pe hârtie, în avantajul evident al producătorilor și al statului. Iar raportul dintre producători, distribuitori și consumatori trebuie regândit, în sensul în care deocamdată Guvernul nu are curajul să discute cu producătorii. Și nu are curajul, pentru că, prin menținerea acestor prețuri, Guvernul câștigă. Și, dacă nu se rezolvă acest lucru, nu se va rezolva nici problema inflației”, explică Mircea Coșea.
Știri pe subiect:
Cea mai mare inflație din ultimii 18 ani, în România. Pragul de 10 % a fost depășit
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
- Ministerul de Externe, după decizia de arestare a lui Netanyahu: Nu se poate pune semnul egal între Israel şi organizaţii teroriste precum Hamas şi Hezbollah - 22 noiembrie 2024