Cea mai mare inflație din ultimii 18 ani, în România. Pragul de 10 % a fost depășit

Rata inflației a trecut de pragul de 10%, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). România nu a mai avut de 18 ani, adică din anul 2004, o inflație cu două cifre. Cele mai mari scumpiri față de anul trecut au fost la gaze (46%), cartofi (36%) și combustibili (34%), anunță Economedia.ro.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,2% în luna martie, față de 8,53% în februarie 2022, potrivit datelor publicate de INS.

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, mărfurile alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, față de martie 2021.

„Preţurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) este 6,5%”, arată comunicatul INS.

Banca Națională a României se aștepta la o inflație de două cifre abia din al doilea trimestru al acestui an, în contextul în care expirau măsurile de sprijin pentru facturi. Cu toate acestea, scumpirile au fost mai accentuate, astfel că rata inflației a trecut de pragul de două cifre încă din luna martie.

Rata inflației în România

ANULRATA INFLATIEI-%
19710,6
19720,0
19730,7
19741,1
19750,2
19760,6
19770,6
19781,6
19792,0
19802,1
19813,1
198217,8
19834,1
19841,1
19850,8
19861,0
19870,9
19882,2
19891,1
19905,1
1991170,2
1992210,4
1993256,1
1994136,7
199532,3
199638,8
1997154,8
199859,1
199945,8
200045,7
200134,5
200222,5
200315,3
200411,9
20059,0
20066,6
20074,8
20087,9
20095,6
20106,1
20115,8
20123,3
20134,0
20141,1
2015-0,6
2016-1,5
20171,3
20184,6
20193,8
20202,6
20215,1
martie 202210,2

Topul scumpirilor față de martie 2021:

Gaze – 46,49%

Cartofi – 36,50%

Combustibili – 34,16%

Ulei comestibil – 32,33%

Ulei, slănină, grăsimi – 30,15%

Mălai – 24,35%

Produse de morărit – 22,66%

Făină – 21,47%

Energie termică – 20,99%

Legume şi conserve de legume – 18,87%

Servicii poştale – 17,50%

Margarină – 16,82%

Pâine – 16,36%

Pâine, produse de franzelărie şi specialităţi – 15,57%

Produse de morărit şi panificaţie – 15,35%

Apă, canal, salubritate – 14,68%

Produse de franzelărie – 14,03%

Zahăr – 13,98%

Citrice şi alte fructe meridionale – 12,82%

Peşte proaspăt – 12,70%

Specialităţi de panificaţie – 12,67%

Brânză de oaie (telemea) – 12,60%

Ouă – 11,80%

Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 11,73%

Peşte şi conserve din peşte – 11,58%

Topul scumpirilor față de decembrie 2021:

Alte legume şi conserve de legume – 16,72%

Combustibili – 16,56%

Legume şi conserve de legume – 14,02%

Cartofi – 12,19%

Făină – 11,52%

Produse de morărit – 11,04%

Mălai – 10,38%

Ulei comestibil – 9,41%

Ulei, slănină, grăsimi – 9,04%

Unt – 8,20%

Apă, canal, salubritate – 7,51%

Pâine – 7,15%

Fructe proaspete – 7,13%

Produse de morărit şi panificaţie – 6,98%

Pâine, produse de franzelărie şi specialităţi – 6,82%

Brânză de oaie (telemea) – 6,01%

Energie termică – 5,87%

Peşte proaspăt – 5,86%

Margarină – 5,77%

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost