Emanoil Pache Protopopescu, primarul Capitalei (1888-1891). 28 de școli construite, 3.000 de becuri montate pe străzi, telefonie publică și prima conductă de apă potabilă, în doar 3 ani de mandat

Joi, 28 aprilie, se împlinesc 129 de ani de la moartea lui Emanoil Pache Protopopescu, unul dintre cei mai buni primari ai Capitalei.

Emanoil (Emilian) Protopopescu-Pake, cunoscut și sub numele Pache Protopopescu, s-a născut la 12 februarie 1845, la București, în „Mahalaua Negustori”.

A studiat la Colegiul Sf. Sava, perioadă în care a reuşit să alcătuiască şi să publice (împreună cu V. Popescu) un „Dicţionar român de ziceri străbune uzitate în limba română” – editat în 1860, ulterior, lucrarea fiind reeditată în două variante mult mai ample şi îmbunătăţite, în anii 1862 şi 1870, notează Rador.

Pache Protopopescu a urmat studii juridice la Facultatea de Drept din Bucureşti (1863 – 1866), obţinând, succesiv, două diplome de licenţă din partea Facultăţilor de Drept din Bucureşti (1866) şi Paris (1867), precum şi două titluri de doctor, acordate de Universităţile din Bruxelles (1867) şi Geneva (1870).

În aprilie 1888, Consiliul Municipal al oraşului Bucureşti îl numeşte primar al Capitalei, la vârsta de 43 de ani.

Ce a reușit să facă într-un mandate de doar 3 ani

Pache Protopopescu a condus Primăria Capitalei doar trei ani, însă în acest scurt mandat a dus la bun sfârșit proiecte extraordinare, precum extinderea iluminatului electric sau construirea principalele bulevarde, dar şi a zeci de școli, printre care și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.

  • A ridicat nu mai puţin de 28 de școli, între care şi școala de comerț de pe Bd. Domniţei şi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”;
  • A ridicat un azil de noapte cu 40 de locuri și primele cantine sociale pentru săraci și a construit morga oraşului;
  • A introdus telefonia publică şi serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital, un serviciu care precede înfiinţarea Societăţii de Salvare de către dr. Nicolae Minovici câţiva ani mai târziu;
  • A inaugurat „Ateneul Român” şi a fondat şi numeroase ziare.
  • A construit 5 judecătorii, filtre de apă (la Arcuda), stăvilare (Ciurel şi Brezoaia), a continuat canalizarea Dâmboviţei;
  • A finalizat construirea primei conducte cu apă potabilă a oraşului (ceea ce a însemnat, între altele, şi canalizarea a 50 de străzi riverane râului şi racorduri la case particulare dar şi instalarea de pompe stradale);
  • A amenajat groapa de gunoi din „Valea Plângerii”;
  • Pe străzi și în piețele publice au fost montate, în mandatul său, peste trei mii de becuri şi lămpi cu gaz, petrol şi ulei mineral, însă, desigur, rămăseseră şi multe străzi de la periferie fără iluminat public;
  • A introdus stropirea străzilor și a adus de la Dresda niște cisterne mari cu turbine și pluguri pentru curățatul zăpezii;
  • A pavat cu piatră și bolovani numeroase străzi și trotuare, a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal și a amenajat Cișmigiul cu fântâna care reprezenta o copie după cea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea;
  • A realizat axele nord-sud și est-vest (de la Piaţa Operei şi Biserica Sfântul Elefterie, până la Mihai Bravu – „Mahalaua Oborului”, la actuala Piaţa Iancului) ale oraşului, prin construirea principalelor bulevarde;
  • În anul 1889, Pache Protopoescu a mărit lungimea reţelei stradale cu 13,185 kilometri, reţeaua de canalizare s-a lungit în acelaşi an cu 2738 de metri, în perioada 1889-1890, au fost pavaţi în Bucureşti, cu piatră cubică, 31,79 kilometri de drum. La capitolul pavaje cu bazalt artificial, lungimea lucrărilor a însumat 1,757 kilometri, iar lucrări privind “pavaje cu bolovani”, au reprezentat 129,49 kilometri.

Emanoil Pache Protopopescu a trecut la Domnul, la doar 48 de ani, la 28 aprilie 1893, la domiciliul său din București, în urma unei infecţii cauzate de pietre la ficat.

A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Emanoil Pache Protopopescu, primarul Capitalei (1888-1891). 28 de școli construite, 3.000 de becuri montate pe străzi, telefonie publică și prima conductă de apă potabilă, în doar 3 ani de mandat”

Comentariile sunt închise.